Citatul zilei: “Daca vrei sa continui in conditiile astea esti nebun. Eu ma duc sa caut un hotel.”, Luci

Am dormit bine si deja incepeam sa ne obisnuim cu ritmul de trezire pe la 8-9 dimineata si pornit la drum. Totusi inainte de pornire Luci a trecut pe la plaja pentru un shooting photo si dupa ce a revenit am pregatit motoarele si am cautat o taraba unde sa luam un mic dejun consistent. Ne-am sfatuit care ar fi cea mai buna varianta si am zis ca mergem direct la Hoi An, care era la aproximativ 500 km distanta. Oameni ambitiosi, ce sa zic. Presupuneam ca din moment ce suntem pe plat si drum aproape exclusiv de coasta, viteza medie va creste spre undeva la 60 km/h si in 9 ore o sa fim la destinatie. Asa ca da, aveam nevoie de un mic dejun consistent. Am ales o supa Pho, la o doamna batrana, supa traditional vietnameza, ce seamana cu supa de pui de pe la noi, cu mai multe ierburi si servit la alegere cu carne de pui sau vita. A fost excelent, fiecare luand o portie viking.

Drumul a inceput lejer, cu un cer albastru si soare insotindu-ne in primii 50-60 kilometri, insa treptat treptat a inceput sa se innoreze si sa bata vantul. La un moment dat batea chiar tare, din lateral, din stanga (uscat) spre dreapta (mare). Nici nu mi-am dat seama cat de tare sufla pana cand am trecut in spate si radeam in casca mea cum Luci si Calin erau aplecati bine de tot spre stanga pentru a contracara vantul. Da, asa se mergea in linie dreapta. Parea sa fie un  numar de echilibristica bine exersat, poate pentru a impresiona gagicile de pe marginea drumului. Nici traficul nu ne prea ajuta. Eram pe “autostrada” AH1, cea care face legatura dintre nord is sud si unde trece majoritatea traficului de marfuri si persoane. Si cu motoarele noastre de 110 cmc, depasirile erau foarte grele, cum camioanele mergeau in zona 40-60 km/h si venea mult trafic din fata. Am invatat repede de la localnici ca depasirile se fac pe dreapta, insa asta necesita un skill aparte, cum de cate ori intrai langa un camion, vantul nu mai batea si trebuia sa te echilibrezi la loc in plan vertical pentru o perioada scurta de timp, ca mai apoi sa iti revii la pozitia aplecata, odata ce ai terminat depasirea. Era obositor si deja dupa vreo 2 ore eram satui. Am tras pe dreapta pentru un peste, unde am cunoscut un vietnamez ce a lucrat in Germania o perioada si acum a revenit in tara lui natala. Ne-am continuat drumul pe vant, care in aproximativ o ora nu se mai simtea, cum intram intre niste dealuri care ne protejau. Aici Luci a intrat in mod turbo si a luat-o la goana, enervat de prea multe camioane. Bine ca nu s-a intamplat nimica asa ca am tras in Qui Nhom pe la 4 dupa-masa. Aici am facut schimb de ulei, dupa care Luci a ramas in pana prostului, si-a impins motorul pana la benzinarie, iar dupa ziua lunga am decis sa o luam spre plaja pentru o baie.

Spre deosebire de Nha Trang, aceasta statiune era de turisti, dar total vietnamezi. Noi eram singurii straini pe plaja aia. Lumea ne privea si zambeau. Ne-am facut baia, am dat un volei cu localnicii si incet incet am inceput sa simtim oboseala zilei. Am intrat intr-un local sa ne racorim cu niste ice coffee vietnamez, insa spre surpriza noastra, chelnerita habar nu avea de engleza. Asa ca am aratat cu degetele vreo 5-6 chestii din meniu sa ne aduca. Oricum totul era super ieftin asa ca why not. Cum stateam acolo deja incepeam sa ne afundam in scaune si cheful de drum era minim. Am platit nota, Luci s-a pozat cu fetele de acolo si ne-am tarat pana la marginea orasului.

Pe cand am iesit din oras era deja intuneric bine, si noi inca nu ne testasem motoarele pe noapte. Si nu era prea bine. Luminile erau execrabile, doar cat sa fii vizibil pe drum si sa bata un pic in fata. Puteam merge cu ele max 40-50 la ora si daca venea ceva din fata de-abia mai vedeai ceva. Simteam ca nu se poate asa, nici macar 100 km, asa ca am tras pe dreapta in primul loc mai lat. Luci vine driect la mine si imi zice: “Daca vrei sa continui in conditiile astea esti nebun. Eu ma duc sa caut un hotel.”. Ma uit la Calin si suntem toti de acord ca e prea periculos. Ne gandim un pic ce optiuni avem. Trebuia sa ajungem la Hoi An, la 250 km distanta. Aici ne-a venit ideea sa incercam ceva inedit. Ca si cei din Top Gear sa ne urcam motoarele in tren pana in Da Nang si sa calatorim ca localnicii, daca pretul e ok sau sa stam la un hotel, daca nu. Cautam cea mai apropiata gara pe harta si ne prezentam pe la 8 la ghiseu. Va dati seama ca nimeni nu vorbea engleza acolo. A trebuit sa negociem pretul biletelor prin telefon cu cineva de la Hanoi, care nu vorbea nu stiu cat de bine engleza. Dupa vreo jumatate de ora aveam bilete, 15$ de caciula + motor, pana in Da Nang. Ne ducem sa predam marfa la functionarii de acolo si dupa inca jumatate de ora de mima si rasete avem motoarele predate. Partea proasta era ca rezervoarele trebuiau golite, iar noi le umplusem in urma cu 20 km.

Afara deja se stransesera copiii satului sa vada strainii cum se chinuie la mima si se distrau copios pe seama noastra.

Noi am mers la drumul principal sa gasim o cina, insa de data asta nu am fost asa norocosi si am dat peste o zeama asa si-asa iar dupa asta ne-am retras la bodega satului pentru a urmari cupa mondiala. Nu am apucat sa vedem tot meciul, ca urma sa ajunga trenul asa ca ultimele minute le-am vazut la gara. Acolo a trebuit sa negociem cu paznicul pornirea televizorului, care mergea sau pe mute sau cu sunetul la maxim, trezind toata lumea care se relaxa prin camera de asteptare. A aparut el tantos dupa vreo 3 minute cu telecomanda, dovada suprema ca el era sef pe acel domeniu.

S-a terminat meciul si la 10 minute, trenul sosea agale cu ceva intarziere. Noi am vazut ca motoarele ne-au fost incarcate si am sarit si noi in vagon, la minunata clasa 2 sau 3 sa ne petrecem o noapte pana in Da Nang, pe niste scaune de lemn. A fost o zi lunga si noi nu eram foarte fresh, cum va puteti da seama din poza, dar aventura cu trenul Vietnamez dadea sa inceapa.

Harta: