Citatul zilei: “Da omu’ asta unde a disparut?”, Lorand

Dimineata a fost una relaxata care nu anunta mare lucru. Stiam ca va fi o zi mai lejera cu numai 130 de km pana in fosta capitala imperiala, Hue. Ne-am trezit relativ devreme si am luat-o la picior spre oras. Era o zi perfecta pentru motocicleta, soare pe cerul albastru, caldura si restaurantul pe care l-am gasit la o batranica acasa a fost foarte bun.

Moralul era ridicat si am pornit la drum pe la 10:30. Zona Da Nang-ului este una dintre cele mai bine dezvoltate, cu o infrastructura peste media Vietnamului. Drumul pana la trecatoarea Hai Van, atat laudata de cei de la Top Gear, a curs impecabil, fara prea mult trafic si destul de interesant pe langa zgarie norii si podurile din Da Nang. Aceasta trecatoare este destul de interesanta, cum sub muntele pe care il strabati este sapat un tunel pentru traficul de masini si camioane iar motociclistii sunt oblicati sa o ia pe sus. Asta face drumul foarte relaxant, fara camioane lente la urcare sau pericolul de la tot felul de soferi nebuni. Am inceput sa urcam si eram incantati cum vedeam ca Da Nang-ul se face din ce in ce mai mic sub noi asa ca am descis sa tragem pe dreapta la ceva rece si ceva ciudat sa intamplat. Trag intr-o parcare, vine Luci din spate si il intreb unde e Calin. Sun, nu raspunde, nici nu l-am vazut ca m-ar fi depasit si ne punem la un suc sa il asteptam. Dupa 5 minute nimic. Cautam un pic mai jos la o casa, eu chiar ma intorc cam 5 km pana la baza muntelui, nimic. Imposibil asa ceva. Cum se poate sa nu il fi vazut. Unde e? Ne impacam cu ideea si pornim mai departe dupa vreo jumatate de ora pierduti. Pe urcare drumul e din ce in ce mai spectaculos, motoarele mananca curbele si prindem curaj din ce in ce mai mare. Ne lasam serios in curbe si numai zarirea a cate unui peisaj ne mai opreste pentru un shooting.

Ajungem lejer in varf unde este un fel de talcioc ca in varful Transfagarasanului si incepe coborarea, care are curbele mai line si viteza mai mare. Nici pe partea asta privelistea nu e deloc rea. Ne pozam langa niste vaci adormite pe marginea drumului. Aici telefonul primeste semnal din nou si deja taraie. Calin ne suna intreband unde naiba suntem. El deja asteapta jos de jumatate de ora langa semnul mare de Tiger (berea locala) si s-a saturat de mancat biscuiti. Ne bucuram scurt ca totul e ok si tot nu stiu cum a reusit sa ma depaseasca fara sa vad iar pe noi ne asteapta coborarea. Ii dam viteza.

Aici am un mini incident, cum in optimismul meu am inceput sa merg destul de tare pentru ce aveam sub mine si neasteptat, intr-o curba apare o portiune de asfalt cu pietris. Ma speriu instant si las motocicleta sa curga cu o franare usoara pana spre marginea opusa a drumului. Ies complet pe contrasens si ca norocul ca nu vine nimic din fata, asa nefiind obligat sa fac vreo manevra de evitare de dezastru. Drumul ajunge rapid jos, unde ne pozam cu micul golf si podul de iesire din tunel.

 

Prima parte a drumului spre Hue e foarte distractiv, cum apar cateva serpentine pe niste dealuri si ne lovim din nou de traficul greu al autostrazii AH1, insa cu experienta proaspat dobandita pe munte, ma avant la depasit camioane si turisti fricosi. Dupa cativa kilometri, drumul se aplatizeaza si intram in Hue. Cum e inca zi o luam direct spre cetatea imperiala.

Ceteatea arata ca si o resedinta imperiala, cu o multime de cladiri si complexe ce deserveau curtea regala insa are si o pata neagra, pusa de razboiul din Vietnam pe ea. Defapt mai multe pete. Aici a fost locul uneia dintre cele mai sangeroase batalii intre armata Nord Vietnameza si Americani si urmele inca se vad. Pe undeva pe margine gasesti un mini muzeu in aer liber cu masinarii de razboi americane capturate si afisate de Vietnamezi sub forma de propaganda, insa cea mai cutremuratoare parte este ca pe peretii exteriori inca se vad urmele de gloante din razboi. Nu e tocmai experienta europeana de vizitat castele. In rest in interior atmosfera e de parc mare unde lumea se plimba si se joaca fara prea multe griji.

Dupa turul prin cetate am mancat bine la un restaurant de localnici si am luat-o incet spre zona de hoteluri al orasului. Aici am constatat ca ni s-a terminat gelul de dus, si eu am fost desemnat ca baiatu ce e trimis dupa tigari, asa am coborat pana la supermarket, unde una din angajate aprindea in voie buna un mini foc pe trotuarul din fata magazinului sa isi prajeasca ceva. Nimic anormal I guess asa ca mi-am vazut mai departe de drum. Ce mai e de notat in Hue e numarul impresionant de pesti si dealeri pe scuter. Am fost agasat de cateva ori in plimbarea noastra prin baruri de tot felul de dubiosi, cu tot felul de dume in ei. Seara s-a terminat la o discoteca de localnici, unde noi eram singurii straini, asa ca binenteles ca cei mai beti si mai cu curaj au intrat in modul “Hai sa facem poze cu maimuta”. La inceput a fost distractiv dar cand a revenit acelasi guster a treia oara am zis mai las-o-n fasole de treaba. Partea buna a fost ca fiind loc de bastinasi, preturile erau extrem de mici, apropiate de cele de la supermarket. Seara s-a terminat dupa cateva beri intr-un bar de langa hotel si ne pregateam pentru inceputul marii provocari. Ziua urmatoare intram pe autostrada Ho Chi Minh.

Harta: