A treia zi in Islanda era vreme perfecta afara – soare, liniste. Parca n-ar fi fost furtuna niciodata. Baietii s-au dus cu managerul hotelului dupa masina. Managerul a fost chiar de treaba si a zis ca in situatii de genu asta nu ne ia nici un ban nici pentru cazare nici pentru mancare, gest pe care l-am apreciat.

S-au intors si baietii cu masina dupa multa vreme. Se pare ca toata noaptea, cum a fost motorul oprit si rece, s-a format un strat gros de gheata sub masina, lipind-o literlamente de asfalt.

Cu greu au reusit sa sparga pojghita groasa de sub masina insa apareau tot felu de semne la bord cum ca masina e in modul de avarie si nu putea sa mearga cu mai mult de 3000 de RPM.

Am sunat la car rental si mi-au zis ca n-au sa-mi dea masina de schimb ca au avut prea multe masini avariate in furtuna si ca sa merg la toyota car service Destul de rau.

Vroiam sa vizitez chestii, nu sa pierd vremea mergand inapoi spre Reykjavik la un service.

Sergiu a avut inspiratia de moment sa deschida capota. Sub capota era plin plin de zapada.

Am pus masina cu motoru pornit putin la soare, si guess what – si-a revenit ca prin miracol. Indicatorii de avarie au disparut si totul parea ok asa ca ne-am apucat de vizitat ce aveam de vizitat in zona.

Plaja de la Reynisfjara era prima pe lista asa ca am mers acolo. Locul era superb, o plaja pustie cu nisip negru negru cum nu mai vazusem pana atunci se intindea mai mult decat puteai sa vezi cu ochii si niste formatiuni stancoase cu un aspect mistic erau nu departe in larg. Semana cu o scena dintr-un film fantasy. Era asa de fain locul si dupa intamplarile din ziua precedenta ne-am plimbat pe plaja intr-un aer meditativ.

Cam asa arata plaja:

Am mers mai departe la farul din Dyrholaey despre care Kriss citise o istorioara cum ca ar fi bantuit. Foarte fain si zona farului. Era undeva foarte sus si puteai sa vezi cum valurile oceanului se izbesc salbatic de stanci.

Am mers mai departe la cascada a doua, care nu reusisem sa o vedem in prima zi. Mi-am luat foita impermeabila pe mine si m-am bagat foarte aproape de cascada ca sa testez teoria gazoasa a cascadelor. M-am udat bine

Soarele incepea sa apuna si am vazut in departare niste caluti islandezi cum se apropiau de gardul de langa cascada sa observe turistii. De mult imi doream sa-i vad. Citisem despre ei ca sunt o rasa pura, adusa de pe vremea Vikingilor. Puritatea rasei e renumita si mentinuta prin reguli stricte. Nici un cal de alta rasa nu are voie sa calce pe pamantul islandez iar daca un cal islandez paraseste tara din orice motiv, e exilat pentru totdeauna.

Am fost placut impresionat de caluti. Sunt foarte prietenosi cu turistii si efectiv vin la tine sa-i mangai. Sunt foarte pufosi si traiesc in camp deschis iarna (pe vantul de 200 kph la ora ei erau in aer liber – incredibil). Au freze care mai de care: unii’s mai emo cu breton care le astupa ochii in fata, altii sunt cu pletele in vant, altii sunt cu coama ca o periuta. Foarte frumosi cai, cei mai frumosi ce i-am vazut vreodata.

 

Povestind cu un localnic, o chestie legat de asta care mi s-a parut amuzanta e ca Islandezii organizeaza concursuri de frumusete pentru cai. Iarasi, utilitatea lor e pur estetica. Adica lumea ii tine pentru placerea proprie, nu pentru munci agricole, calarie sau altceva. Exista insa si cateva exceptii. Localnicul ne-a zis ca o parte din ei e exportata si ca unii dintre ei ajung sa fie folositi drept hrana pentru oameni. No comment!

A fost o zi lunga in care am ajuns de la agonia de a nu vedea nimic si de a fi cu masina stricata la a vedea cele mai faine chestii, tot ce ne-am dorit. Am adormit satisfacut