Nu ne-am grabit cu trezitul. De la sapte am dormit pana pe la doua si destul de relaxati ne-am indreptat catre micul dejun. Am gasit rapid un restaurant, pentru ca iti vine pofta de mancare destul de serios dupa ce esti pe drum atata amar de vreme. Cu burta plina altfel privesti lumea. Conditia necesara sa incepem sa vizitam a fost indeplinita.

Am inceput prin traversarea obligatorie a bosforului cu feribotul. Este una dintre cele mai bune moduri de a face cunostinta cu Istanbulul, insa atentie, sunt vasele care fac tururi pentru turisti si cele care fac parte din transportul public. Eu ma refer la ultimele. Te duci la una dintre cele mai apropiate docuri, iti cumperi o fisa pentru o calatorie, treci de bariera si astepti sa te imbarci. Odata pe vas, in mod ideal te duci la partea in aer liber si te asezi pe margine si impreuna cu localnicii din jurul tau astepti sa pornesti spre partea cealalta. Privelistea este excelenta. O sa vezi din departare Turnul Galata, Moscheea Albastra, Hagia Sofia, Palatul Topkapi si alte monumente ale acestui minunat oras. Noi am luat feribotul intre Kadikoy si Eminonu.

Vremea era perfecta si dupa vreo 40 de minute eram in vechiul Constantinopol pe malul sudic al Cornului de Aur. Acesta in trecut era una dintre cele mai aglomerate porturi din lume iar bogatiile care treceau pe aici aveau o valoare greu de masurat. Pe vremuri la intrarea in estuar era un lant de pe un mal spre celalalt care oprea intrarea navelor nedorite. Noi ne-am indreptat direct catre partea cea mai agitata si anume parcul dintre Hagia Sofia si Sultan Ahmet. Pe drum am intrat intr-o agentie turistica sa vedem de rezervarea de baloane in Capadoccia si cum pretul ni s-a parut foarte decent fata de ce am vazut pe net, am platit atat zborul cat si cazarea in avans.

Hagia Sofia era locul in care Liviu vroia neaparat sa intre. Aceasta, pentru aproape o mie de ani a fost cea mai mare catedrala din lume si a avut o istorie tumultoasa. A fost catedrala ortodoxa pana in 1453, mai apoi moschee pana in 1931 iar din 1935 opereaza ca si muzeu. Eu cu Luci am mai fost in Istanbul in 2011 si stiam despre ce este vorba. Faptul ca nu mai este un lacas spiritual ni se parea ca ia foarte mult din experienta vizitarii. Cum ne apropiam, Luci a inceput sa ia la misto desfasurarea unei vizite acolo. Ba ca lipsesc multe piese de pe audioghid, ba ca este gaura in care toata lumea isi baga degetul si cel mai tare a plusat cand am ajuns la cladire si ii zice: “Liviu, vezi oamenii care ies? Uita-te la fetele lor, cat de dezamagiti sunt. Au dat 15$ sa intre si si-au luat teapa vietii lor. Vrei si tu sa fii la fel de dezamagit?”. Dar Liviu s-a tinut tare si a intrat in atractia nr. 1 de pe tripadvisor. Noi l-am lasat si am ales sa mergem vis a vis la varianta low cost, Sultan Ahmet sau altfel zis, Moscheea Albastra. Acesta inca este folosita ca si un locas de cult asa ca experienta este diferita. Problema este cum se afla intr-o zona atata de turistica, poate fi destul de aglomerata. Am stat la rand vreo 20 de minute dupa care ne-am descaltat si am intrat pe covoarele persane care acopera interiorul. Data fiind temperatura de afara si cardul de oameni de dinauntru, va puteti imagina ce era acolo. Chiar daca moscheea este un loc frumos, de aceasta data mirosul de picoare si transpiratie era pregnant. Am stat cinci minute cu Luci, am facut 2-3 poze dupa care am plecat.

Mi-a venit o alta idee mai buna. Cu nici un an in urma, eu eram in Istanbul, calare pe motocicleta si atunci m-am cazat la un hostel foarte apropiat, de unde stiam ca privelistea spre Bosfor este excelenta. In trei minute am fost acolo si il revad pe Dan, care este unul dintre proprietarii hostelului. Era cam ocupat dar mi-a zis sa revenim la o poveste ziua urmatoare. Noi ne-am savurat berea pe acoperis si cand beep-ul de la Liviu a venit, am luat-o catre parcul din fata muzeului. Acolo l-am gasit pe Liviu cu o fata posomorata si zambind usor ii zice lui Luci: “Da, a fost o teapa. Destul de dezamagitor.”. Atat i-a trebuit lui Luci si am avut subiect de mistouri pentru toata seara si nu numai.

De aici am zis sa ii duc pe baieti catre partea cealalta a orasului. Am traversat podul Galata cu destinatia strada Istiklal. Era momentul perfect al zilei pentru a fi pe acest pod. Soarele tocmai apunea si estuarul era mangaiat de o lumina aurie ce ii dadea un farmec aparte.

Am urcat panta ce duce spre turnul Galata, ne-am tras suflarea pe o banca la o bere si Liviu si-a varsat naduful pe teapa pe care si-a luat-o in urma cu vreo ora. De aici am parcurs strada Istiklal, care vibreaza a viata. Artisti de strada, protestatari, politie, oameni cautand un bar sau pur si simplu unii aflati la shopping. Cu cat te apropii mai mult de piata Taksim aglomeratia poate deveni sufocanta. Acolo te asteapta numeroase shaormarii care ofera mancare la secunda pentru petrecaretii care vin de la localurile din apropiere dar si o zona unde lumea se intalneste, sta la un ceai sau pur si simplu pune de o revolutie.

Ziua urmatoare ne-am trezit relaxati dupa vreo 11 ore de somn. Eu cu Luci am urcat la restaurantul hostelului pentru micul dejun inclus cu 5 minute inainte sa se puna mancarea la frigider. Nu mai erau multe lucruri. Ne-am multumit cu cate un ou si cateva felii de castraveti udate cu un ceai. Suficient pentru a avea ceva in stomac pana gasim un restaurant. Am si gasit unul cu autoservire, la care mancarea expusa arata bine insa am iesit scump si era destul de proasta calitativ. Deja aveam un feeling ca fiecare zi va avea o teapa cu mancarea, dupa ce ieri mancasem cel mai naspa kebab din viata la o dugheana pe partea europeana.

 

In ziua asta eram cu mai mult chef si am zis sa imi iau treaba de ghid mai in serios. Odata ce am trecut Bosforul am decis sa il duc pe Liviu la o moschee adevarata dupa dezastrul de ieri. Acest loc l-am gasit din greseala in urma cu un an, plimbandu-ma pe strazile de langa Marele Bazar. Moscheea se numeste Suleymaniye si se afla poarta in poarta cu Universitatea Istanbul.

Este ceva diferit fata de harababura de la locurile turistice. Desi este foarte frumoasa, de-abia vezi picior de turist si se prezinta ca un adevarat locas de cult.

Este liniste, vezi oameni care se roaga si esti rugat sa porti haine care sa respecte traditia musulmana.

Era mult mai curat decat Sultan Ahmet si lipsea mirosul de picioare, ce l-a facut mult mai agreabil. Aici Liviu a fost placut impresionat. Zicea ca asta a cautat cand a intrat in Hagia Sofia si uite, cat de ciudat ca l-am gasit la 2 kilometri distanta complet gratis si parca uitata de lume. Te face sa te gandesti aceasta patanie. In primul rand locurile cele mai faine in care te duci undeva nu sunt neaparat cele turistice, ci din contra, sunt unele pe care doar localnicii le stiu si poti ajunge acolo doar daca te indruma cineva sau ai un noroc chior, cum am avut eu in urma cu un an. Pe de alta parte, turismul in masa poate distruge un loc sau minimiza experienta, pentru ca in loc sa te relaxezi si sa te bucuri, esti inconjurat de galagie si stres. De aceea stiam ca odata ce vom trece de Turcia, acest gen de turism va fi mult mai rar intalnit.

 

De aici ne-am indreptat catre Marele Bazar.

Luci era foarte incantat ca va avea ocazia sa negocieze, capitol la care Liviu zicea ca are dificultati. A zis ca o sa ii arate lui cum se face, si ca o sa dea niste dume de o sa fim pe jos de ras. E si asta o arta. Un multele mele calatorii, mereu am negociat. Ai nevoie de foarte multa rabdare si uneori este ca si un dans. Noi romanii avem deja un avantaj, pentru ca majoritatea comerciantilor stiu ca nu avem atatia bani ca si vesticii asa ca pretul va fi mereu mai mic decat pentru un german sau englez. Experienta mea mi-a demonstrat ca e mereu bine sa creezi o relatie cu vanzatorul, sa oferi un sfert din pretul original si sa pleci din magazin, ca pana la urma sa fii rechemat si sa ti se ofere produsul. Dar toate astea necesita mult timp si cateodata te gandesti daca merita diferenta de trei-patru dolari efortul. In orice caz, Luci voia sa faca o demonstratie de forta si noi am fost spectatorii. Pentru el a fost important sa isi cumpere un fular cu o echipa de fotbal locala pentru colectia lui. In fiecare tara in care a calatorit, a cumparat un fular. Si showul a inceput, insa majoritatea comerciantilor tineau de pret. Prima poveste a fost ca isi cumpara pentru neveasta lui de acasa un cadou, mai apoi ii intreba despre echipele preferate, ajungand ca unul din proprietari sa fie enervat de insistenta lui.

Eu radeam cu Liviu in timp ce il filmam, cum era Luci aproape dat afara din magazin. Liviu s-a multumit cu o esarfa negociata moderat.

 

De aici am mers sa il vedem pe Dan. El tocmai termina niste treaba cu cativa clienti de la hostelul lui si in cinci minute era si el sus cu noi la o bere. El locuieste de vreo 12 ani la Istanbul si cunoaste foarte bine miscarile politice si sociale, mai ales cum are si o afacere acolo. Ne-a povestit despre jocurile de putere ale lui Erdogan, problema cu Kurzii si viata mai putin stralucitoare care e departe de locurile turistice din Istanbul. Doua ore au trecut pe nesimtite si noi eram bucurosi ca putem invata atata de multe despre fata nevazuta a unui loc. Cred ca si Dan s-a bucurat sa mai vorbeasca cu niste romani atat de departe de casa. Cand locuiesti intre straini, este foarte placut din cand in cand sa ii mai vezi pe compartrioti si sa mai schimbi o vorba.
Dupa lunga poveste cu Dan am luat-o catre Turnul Galata. Ajunsi pe varful dealului, la baza turnului ne punem la rand. Acolo am stat la coada in jur de o ora ca atunci cand ajungem la caserie sa vedem ca biletul pentru turisti este de 10$ iar pentru localnici 1$. Pe langa faptul ca era scump, ne-a si enervat diferenta de pret asa ca am lasat-o balta si ne-am intors la Kadikoy sa filmam jurnalul pe ziua aia. Fiind luni seara, atmosfera era destul de calma, asa ca ne-am dus la culcare devreme.

Citeste continuarea aici.