Dimineata ne trezim devreme si sunt pus pe fapte mari. Sunt calmat repede de dusul rece pe care sunt obligat sa il fac deoarece se pare ca calatorii ceilalti au fost si mai matinali decat mine. Mananc restul din ruda de salam si astept pana se pregatesc si baietii. Ma duc cu Liviu sa rezolvam roata indoita iar Calin cu Luci merg sa gaseasca mic dejun, cum ei au investit in seara trecuta mai mult in bere decat mancare. Gasim vulcanizarea unde mesterul deschide greu pravalia si fara chef se apuca de munca. Da jos roata si fara sa il bata cu ciocanul, doar pune o bucata de plumb cat sa il echilibreze. E prea tarziu sa ii mai zic ceva asa ca o las moarta. Pana ne ocupam de masina mai apare un client care in amuzamentul meu se apuca singur sa isi desfaca rotile. Asta da autoservire. Montam la loc roata si baietii nu sunt de gasti nicaieri. Ma pun cu Liviu in masina si ii gasim band cafea pe o scara la vreo 500 de metri departare. Ii luam in masina, umplem canistrele cu benzina de 95 si o luam spre vama cu Mongolia. Problema vibratului volanului s-a remediat si putem rula linistiti cu 100 la ora.

Ajungem repede in vama si ne punem la rand. Este destul de scurt dar scade moralul repede cand aflam ca tocmai au intrat vamesii in pauza de masa si nu se stie cand vor redeschide. Iesim din masina si socializam cu cei din jur. Primii sunt o gasca multinationala ce au inchiriat un UAZ pana in prima localitate mongola de dupa vama. In timp ce discutam apare o duba fiat din care ies niste italieni desculti. Calin se uita la mine si imi spune ca din momentul din care au vazut cat de miserupisti sunt baietii si-a dat seama ca e vorba de italieni. Ne povestesc cum si-au reconstruit motorul in Kyrgyzstan si ne ajuta cu o harta de hartie pe care o pozez pe capota masinii lor, deoarece noi nu avem harti complete pe gps-urile noastre. Mai stam cinci minute la povesti si vedem agitatie la poarta vamii.

 

Toata lumea sare in masini si unul cate unul intram. La ghereta de langa poarta ne asteapta o doamna corpolenta care zambitoare verifica pozele din pasapoarte. Trecem testul vizual si intram in vama. Baietii o iau inainte cu bagajele pentru controlul vamal iar eu stau cu masina. Sunt ultimul verificat de catre un vames plictisit, dupa care sunt trimis si eu in cladire. Acolo ii prind pe baieti din urma si ma pun la rand. Avansam incet si sigur de la un ghiseu la altul, fara sa trebuiasca sa dam explicatii sau sa fim trimisi anapoda dintr-un loc in altul. Dureaza aproximativ jumatate de ora si suntem afara, gata de drum. Traversam portiunea de zece kilometri dintre vami si apare o casuta in fata noastra cu un semn mare langa pe care scrie Mongolia. Dinauntru sprinteaza un tanar ce ne verifica pasapoartele si ne trimite mai departe. Am reusit! Punem prima roata pe teren mongol si dupa cinci minute de zgaltaiala batem la poarta vamii. Ni se face cunoscuta dezinfectare a vehiculului, in care trebuie sa trecem cu masina printr-o balta si o roata ne este stropita cu un lichid dintr-o canistra. Ne usuram de trei dolari si mergem la ghereta de la intrarea in curte. Aici suntem trecuti pe caiet si ni se dau doua foi. Urmeaza cladirea principala unde e imbulzeala maxima. Lucrurile avanseaza incet. Devine enervant cand la fiecare coada suntem serviti ultimii deoarece localnicii se tot baga in fata. Dupa aproximativ doua ore terminam cu tot impinsul de acte si iesim zambitori din incinta. Este totusi mult mai bine decat in povestile pe care le-am auzit in trecut despre stat cate doua trei zile blocati in no mans land.

Nu apucam sa facem mult deoarece suntem trasi pe marginea drumului de un politist ce ne trimite intr-o casuta. Inauntru ne asteapta o femeie ce sta la birou ce vrea sa ne faca asigurare. Ma duc la masina si ma intorc cu cartea verde si cu Luci sa facem scandal. Functioneaza pana cand ne spune ca daca nu platim asigurare, trebuie sa platim taxa de drum. Pufnim in ras cand auzim asta,  stiind ce calitate au drumurile mongole dar nu avem scapare. Ne usureaza de zece dolari si ne vedem de drum. Pana la Tsagaannuur suntem zguduiti bine de hopurile si bolovanii de pe drumul de pamant asa ca mergem incetisor. Toata lumea ne depaseste, inclusiv doua echipe de Mongol Rally. Din oras avem surpriza sa dam de asfalt perfect si un drum drept ce se pierde in orizont. Ma trece un sentiment de bucurie. Este un moment idilic visat de demult, in masina pe un drum drept in Mongolia, cu soarele iesit de dupa nori si liniste totala. Ne oprim de cateva ori pentru pauza de poze.

 

La un moment dat suntem depasiti de o masina de localnici care ne fac semn agitati sa oprim. Tragem pe dreapta sa vedem ce vor si ies doi tipi care incearca sa ne convinga sa mergem sa dormim la ei la iurta in seara aia. Ceva pare dubios asa ca decidem cu baietii sa mergem mai departe.

Intram in Olgii, un orasel prafuit unde ne apucam de cautat un schimb valutar si restaurant. Este imposibil de schimbat banii asa ca ne ramane scosul banilor de pe card. Incercam mai multe bancomate dar nici una nu vrea sa ne dea suma dorita, adica minim 100 de dolari. Pana la urma dam de unul si pe rand facem rost de Tughriki. In apropiere gasim si un restaurant ce arata foarte bine inauntru si mancam chestii traditionale cu un gust excelent. Niciodata nu am mancat supa si fel principal de oaie atat de bun ca si aici. Platim nota si urmeaza cautatul de cazari. Nu este mare alegerea asa ca le luam pe rand. Primul loc unde intrebam mai au o iurta libera in curte, ceea ce ma incanta. Baietii nu sunt siguri dar reusesc sa ii conving sa ramanem. Prima noapte in Mongolia si avem cazare traditionala. In timp ce ne ducem ghiozdanele inauntru apare la usa un microbuz de turisti care ne spun ca nu este nimic liber in oras. Inca un motiv in plus sa ne bucuram ca am ales rapid aceasta iurta.

Soarele apune incet si cu noi cazati decidem sa iesim la o plimbare. O luam pe o straduta luminata pana ce dam de o nunta. Amintindu-mi de intamplarea din Samarkand o iau spre intrare. Calin isi scoate telefonul sa filmeze insa il avertizez ca s-ar putea ca unele perosane sa se simta ofensati de turistul care intra la el in casa ca si in gradina zoologica. Nimerim fix in momentul in care un batranel are un recital solo a unui cantec traditional. Ne oprim putin rusinati la intrare si ascultam linistiti. La final il aplaudam si suntem urmati de restul invitatilor. Nunta este foarte diferita fata de cea din Samarkand. Aici incaperea este mica, nelasand prea mult spatiu de manevra pentru dansatori iar mesele sunt pline de mancare, cum se obisnuia pe vremuri in Romania la sat. Oamenii stau pe niste bancute vechi la mese cu vopseaua tocita bine. Decidem sa nu deranjam si iesim afara. Suntem urmariti de niste invitati curiosi care ne iau la intrebari. Unul se remarca dintre ei, un tanar bine imbracat ce vorbeste articulat. Se ofera sa ne duca la un bar din apropiere cu masina lui. Urcam intr-un Toyota Yaris modern cu volanul pe dreapta cu care ajungem la o cladire patratoasa unde la etaj gasim un bar mare dar darapanat. Luam loc intr-un separeu pe vinilinul crapat la o masa din pal. Incepem sa povestim si imi dau seama de ce tipul este mai rasarit. A facut facultatea de business in Rusia si se ocupa de export de blanuri si piei. Nunta de la care venim este a verisoarei lui si este una traditionala. Nici nu ne incalzim bine, ca ne anunta ca trebuie sa se intoarca la nunta pana ce nu vine prietena lui sa il caute. Ii multumim pentru tura si ne luam la revedere.

Noi mai ramanem la inca o bere dar atmosfera este slaba. Desi suntem doar noi si inca trei baieti la o alta masa, tipele de la bar se decid sa dea muzica la maxim iar boxele vechi distorsioneaza in asa hal piesele de este greu sa mai ramai. Dam pe gat berile si iesim pe strada. Pe drumul spre centru ne intalnim cu niste israelieni care cauta bere. Le dam vestea proasta de la barul de unde venim si decidem sa ne unim fortele in cautarea bauturii. Gasim pe o cladire un afis cum ca inauntru ar trebui sa fie un bar irlandez. Intram in barul gol, unde fetele de la bar se pregatesc sa plece acasa. Israelienii, pe care i-a apucat foamea pe drum, reusesc sa le convinga sa ramana si sa le dea ceva de mancare. Meniul consta din chipsuri si supa la plic. Povestim cu baietii despre drumul lor, care a fost mai mult aerian si prin asia de sud-est. Cum termina baietii de mancat suntem dati afara si mergem la ei la hotel sa mai povestim. Aici abrupt isi pierd cheful si urca in camere salutandu-ne scurt. Razand de atitudinea lor revenim la iurta unde adormim repede.

Dimineata urmatoare sunt primul care se trezeste. Incerc sa profit de asta si sa fac un dus cald la micutul boiler dar curge numai apa rece. Trece o ora pana o zaresc pe proprietara si imi spune ca a uitat sa il porneasca dupa pana de curent din seara precedenta. Ramane sa facem toti dus rece si sa ne revigoram pentru ziua ce urmeaza. Pentru micul dejun mergem la restaurantul bun de ieri unde iarasi mancam foarte bine si cumparam provizii de la supermarketul oraselului. Pe cand terminam este deja aproape 12 si simt ca Liviu este foarte suparat ca am pierdut atata timp. Ne pornim la drum si nu dureaza mult pana cand ne spune: “Nu este ok sa ne ia atata sa ne pornim. Kilometri sunt multi si drumul e prost asa ca daca o lalaim in fiecare dimineata o sa ne ia peste o saptamana sa traversam Mongolia.”. Suntem de acord si promitem sa fim mai organizati. Primele 100 de kilometri zbor pe nesimtite deoarece suntem pe un asfalt perfect dar acesta se termina dintr-o data. Incepem sa fim din nou zguduiti de micile santuri din drum si viteza scade undeva spre 20 la ora. Atmosfera este animata de Liviu. Carnea de cal pe care a incercat-o la micul dejun se intoarce sa ne bantuie in forma gazoasa. Bea niste suc de macese care ii provoaca niste ragaieli greu de suportat. Liviu da vina pe suc dar aroma puternica ne da de banuit ca e carnea de cal. Mergem cu geamurile intredeschise aproape o ora si dupa primele doua patanii ii zicem sa ne anunte din timp sa deschidem totul sa nu murim naibii asfixiati.

Incetisor, in fata noastra apar niste munti si incepem sa urcam. Dintr-o data pe marginea drumului apare un mongol ce are un vultur. Ne oprim sa il salutam si sa vedem extraordinara pasare. Stam la povesti si ne invita sa il tinem pe mana. Ne avertizeaza sa avem grija, deoarece musca iar la ce clont ascutit pare sa aiba, nu e de glumit. Il luam pe sus unul cate unul si ne facem poze cu maiestuoasa fiinta.

 

Surpriza vine cand la final omul ne cere 40 de dolari pentru poze. Suntem socat si incepe scandalul. Nu vrem nici in ruptul capului sa ii dam atata. Omul incepe sa abereze cum ca el ii da zece kilograme de carne pe zi si e scump sa intretii asa o pasare. Noi ii oferim patru dolari pe care nu ii vrea sa accepte. Tot o tine pe a lui, cu cat de grea e viata si cat de scumpa e pasarea. Ne saturam sa il ascultam si ne urcam in masina. Plecam lasand un nor de praf in urma noastra si privim in spate sperand ca nu va arunca cu pietre dupa noi. Ne indepartam si totul e ok.

Urcarea continua kilometri buni si ne trezim cu gps-ul aratand peste 2500 de metri si un frig destul de serios afara. Continuam pe un platou si apar si primele traversari de apa. Nu sunt traversarile de rau de care am auzit ci mai degraba niste balti si parauri micute. Toate sunt trecute usor, ca si o formalitate, de-abia udand burta masinii. Sunt multe si coboram la fiecare astfel de trecere sa verificam pe unde bagam masina. Pierdem rapid numarul lor si devenim din ce in ce mai organizati si mai putin surprinsi. Dupa aproximativ 25 de kilometri platoul se termina si incepem sa coboram pe valea unui parau. Peisajul este selenar si ne mira aparitia turmelor de capre. Oare ce mananca printre atatea pietre?

 

 

Incetisor valea se deschide si drumul se largeste. Drumul principal se desface in multe benzi care merg paralel. Ce se intampla este ca de fiecare data cand o poteca de genul incepe sa fie folosita de masini apar hopurile enervante care iti zguduie masina din toate incheieturile asa ca soferii mai creaza inca o banda pe campul plat. Astfel, in timp apar 10-15 benzi ce pot crea o confuzie destul de serioasa pentru calatorul neumblat prin regiune. Asa ajungem si noi la o bifurcatie in mijlocul campului. Gps-ul nu ne prea ajuta iar semne nu exista.

 

 

Ne bazam pe intuitie si urmam directia aproximativa in care trebuie sa fie urmatoarea localitate. Nimerim drumul bun din prima insa bucuria noastra nu tine mult. Ajungem la un rau ce are podul daramat asa ca suntem obligati sa o trecem cu masina. Gasim usor locul propice pentru asta insa este cel mai adanc de pana acum. Liviu e la volan si usurel, in uralele noastre duce Loganul pe partea cealalta printre niste valuri mici. Botezam pe loc masina Submarinul Rosu si ne punem sa traversam si noi desculti raul. Calin, sigur pe balansul lui fenomenal topaie printre pietre dar bucuria lui nu tine mult. Aluneca si plonjeaza pe partea dreapta in apa. Injura crunt in rasetele noastre copioase si se grabeste pe mal sa isi stoarca tricoul si pantalonii.

 

 

 

Soarele incepe sa apuna incetisor iar noi ne stabilim destinatia pentru seara asta orasul Khovd. Coborarea noastra continua si la un moment dat incepem sa serpuim printre niste pietre imense. Ne dam jos sa investigam. Locul este intr-adevar special. E de o liniste cum parca niciodata nu am trait. Ne auzim unul pe celalalt chiar daca soptim. Topaim de pe o piatra pe alta si ne bucuram ca niste copii. Calin nu mai rezista cu hainele ude si decide sa se dezbrace. Isi mai stoarce odata pantalonii si isi schimba chilotii uzi. Radem bine de el si o luam din nou la drum.

 

Bezna ne prinde la 30 de kilometri de Khovd asa ca reducem si mai tare viteza. Drumul e plin de pietre si este foarte confuz ce banda sa alegem dintre cele vreo zece pe care le avem la dispozitie. Devine stresant in momentul in care simtim cum pietrele freaca burta masinii. Luci duce masina de pe o parte pe alta a drumului in incercarea de a gasi traseul optim dar la un moment dat injura. Ma prind doar cand ne dam jos din masina ca a facut pana dupa fasaitul ce vine de la o roata. Cand eram inauntru credeam ca sunetul de facut de Calin, care statea langa mine. Foarte convenabil, roata sparta este cea cu janta indoita. Ne apucam de demontat si in 15 minute avem una din rezerve pe masina. Conducem cu grija pana in Khovd unde gasim un hotel darapanat in centru. Primim doua camere duble la 30 de dolari bucata si mergem la restaurant sa mancam inainte sa se inchida totul. Acolo chelnerita nu intelege ce vrem si o lasam pe ea sa ne aduca ce vrea. Primim spaghete cu carne. La televizor urmarim openul mongoliei la curse de cai. Calaretii sunt filmati alergandu-si caii prin stepa din gipane care tin greu ritmul pe drumurile proaste. Imaginea vibreaza serios dar esentialul se intelege. Prindem si inteviul final cu castigatorul ce este un mongol mic imbracat traditional. Genghis ar fi mandru. Obositi ne retragem la hotel unde ne intelegem ca maine ne trezim la sapte sa fim pe drum la opt.

Citeste continuarea povestii aici.

Citeste intamplarile precedente aici.