Dimineata ma trezesc asa cum mi-am propus si sunt revigorat de dusul rece cu care deja sunt obisnuit. Ies afara la masina si constat cu stupoare ca nu mai avem numar de inmatriculare in fata.

Probabil ca a cazut la trecerea de rau din cauza curentului de apa. Trec mai departe gandindu-ma ca este vreme pana in Ulanbataar sa vedem ce facem. Impachetam si Liviu ne atrage atentia la cer. Acoperisurile caselor sunt pline de vulturi ca si cel cu care ne-am pozat ieri. Unii dau cercuri si mai coboara la ghena de gunoi sa caute ceva de mancare precum ciorile din Romania. Radem bine de modul in care falnicii vulturi au ajuns sa se umileasca precum ursii care coboara la ghena in Brasov.

La ora opt deja suntem in masina si gonim spre Altai, destinatia pe ziua de azi. Luci e la volan si o arde cu 120 spre nelinistea mea. Il avertizez si mai scade viteza. Nu de alta dar fiind Mongolia niciodata nu stii ce iti aduce urmatoarea curba. Dupa peisajul selenar de ieri astazi calatorim pe langa pasuni si lacuri.

 

Pe marginea drumului se vad iurte si turme de animale iar in departare se intind dealuri cat vezi cu ochii. Facem mai multe pauze sa admiram peisajul si sa facem niste poze. Oprim la un moment dat langa un grup de camile. Coboram langa ele si se uita toti curiosi la noi. Distractia se termina cand unul din masculi vine nervos in directia noastra. Decidem ca cel mai sigur este sa revenim dupa parapet la drum.

 

 

 

Ne reluam goana pana cand asfaltul se termina subit si incepem hataitul si mersul in ritmul melcilor.

Mergem langa ce pare a fi santierul drumului asfaltat ce va duce la Altai iar dupa o perioada de timp chiar putem urca pe bucata mai consolidata, care nu are asa multe denivelari. Oprim la o pauza de toaleta si langa noi trag niste baieti din Scotia. Incepem sa povestim si rapid observam miserupismul lor. Ei remarca surprinsi cat de curati suntem noi. Le spunem ca pana acuma am stat in conditii decente, unde am putut face si dus, ceea ce ajuta destul de mult la asta. Ei aproape ca se lauda cu faptul ca nu se mai spalasera de aproape o saptamana. Radem si imi trece prin gand lipsa de respect pe care o au anumiti britanici fata de tine daca le spui ca esti roman. E atat de ironica situatia. Mai facem cateva glume si ne vedem de drum. Mai rad cu baietii de unul din ei, care pe toata perioada discutiei a stat cu mana in pantaloni strangandu-si comoara in stil Al Bundy. Cine stie, poate dupa o saptamana ii aparuse niste mancarimi.

Spre mijlocul zilei tragem in Darvi, o asezare pustie cum vezi in filmele western americane, cu cladiri patratoase dispuse pe de o parte si alta a unui drum. Ne dam jos si incepem sa cautam de mancare. Gasim niste spaghete la niste femei in pravalie si le udam la final cu lapte dulce. Cu burta plina ne mai relaxam si ducem masina la vulcanizarea satului, cum am ramas cu doar o singura roata de rezerva buna. Baietii de acolo incearca sa repare masina unui localnic asa ca asteptam rabdatori pana termina. Masina e ridicata pe o platforma improvizata si trusa de scule consta dintr-un ciocan, un patent si o surubelnita. Un alt tip sudeaza o piesa undeva pe margine, folosind ochelari de soare ca si protectie. In zece minute termina si il trimit pe om pe drumul lui. Dam jos roata de pe masina si omul nostru se apuca de treaba. Nu apuca sa peticeasca bine interiorul cauciucului ca se ia curentul. Lasa sculele jos si imi arata catre aparatul de potrivit cauciucul pe janta. Functioneaza doar pe curent. Trebuie sa asteptam pana revine. Trec 15 minute si nimic. Se satura si mecanicul de stat si pune cauciucul la loc cu niste leviere de metal, dupa care il umfla la loc. Pare sa fie ok si macar avem un cauciuc pentru vreun caz de forta majora. Il punem la loc, platim si o luam la drum.

Soarele se ascunde incet dupa niste nori si vantul incepe sa bata mai puternic. Avansam cu viteze intre 40 si 50 de kilometri pe ora pe o portiune de drum care e in constructie dar e destul de plata. La un moment dat se termina portiunea practicabila si trebuie sa ne dam jos si sa continuam pe potecile de pe margine. Cand colo ce sa vezi in zare! Un jeep alb cu numere de Sibiu. Tragem pe dreapta, facem semne si Cornel cu Crinu coboara sa ne intampine. Incepem sa povestim despre ce s-a intamplat de cand ne-am despartit la intrarea din Kyrgyzstan. Ei si-au rezolvat problemele cu etierul in Bishkek, au traversat Kazahstanul rapid si s-au indreptat catre Ulanbataar prin Rusia iar acuma fac Mongolia in sens opus celui al nostru. Palinca romaneasca iese din nou la iveala si ne tragem voiosi in poze pentru a doua oara. Incheiem cu o discutie despre drumul care ne asteapta inspre capitala.

Suntem avertizati de un rau destul de adanc ce baietii l-au traversat in care apa ajunge undeva pana la oglinda masinii noastre. Nu ii dau prea mare importanta deoarece stiu ca ne vom descurca cumva. Ne salutam si ne uram succes. Nu apucam sa pornim bine ca un vant ce apare de nicaieri ridica nisipul fin de pe marginea drumului formand un nor in fata noastra. Conduc pe unde anticipez ca e drumul si imi iese. In cinci minute lucrurile se calmeaza si ne reluam traseul.

Mergem pe un drum in constructie in mijlocul unei pajisti cat vezi cu ochii. La un moment dat ne intampina o sageata ce arata spre stanga insa vedem majoritatea urmelor continuand pe santier. Ii spun lui Luci sa dea inainte in protestele lui Liviu.

Binele tine vreo jumatate de ora cand apar utilajele grele in fata noastra si nu mai avem pe unde trece. Iesim in lateral dar solul nisipos ne pune mari probleme in a avansa. Trecem prin albia a doua parauri, in care aproape ca ramanem impotmoliti iar cand dam de a treia ne oprim. E timpul sa luam o decizie ca asa nu facem nimica. Opresc un localnic cu jeep sa il intreb de directii dar nu ne prea ajuta. Arata vag spre spate. Liviu nervos ne readuce aminte ca el ne-a avertizat la cotitura si ca suntem prea caposi. Ii dau dreptate dar acuma e prea tarziu. Consultam gps-ul si vad ca drumul normal este marcat pe harta la 600 metri in stanga si parca se vede o linie continua spre orizont ce seamana cu ea. Imi amintesc de niste urme ce le-am vazut putin mai in spate asa ca revine Luci la volan si il directionam spre ele prin nisip. Tureaza puternic motorul, rotile se invart agresiv si Loganul inainteaza dand din fund spre directia buna. Gasim destul de rapid urmele bune ce ar trebui sa fie drumul principal si scapam de nisipul enervant pe care Loganul nu il prea simpatizeaza. Liviu ne avertizeaza: de acuma nu ne mai abatem de la drumul principal. Nu comentam nimic si reluam traseul.

Cum ne-am obisnuit deja, drumul are multe benzi si ramane la latitudinea soferului sa o aleaga pe cea mai buna insa indiferent de decizie, mereu apar hopurile buclucase ce ne limiteaza viteza la 20 de kilometri pe ora. Plictisiti avansam in soarele dupa-mesei ce tot apare de dupa nori. Singura priveliste ce ne animeaza este caroseria ruginita a unei masini ce a luat foc in mijlocul pustietatii. Il inspectam de mai aproape insa in afara de scrum nu a mai ramas nimica notabil. Nici schelet uman nu vedem pe scaune asa ca sigur au scapat toti pasagerii teferi. Imortalizam scena si o luam pe drum.

Aproape de apus intram intr-o localitate formata din cateva case rasfirate si cumparam provizii de la singurul magazin. Toti suntem obositi dupa drumul lung de azi. Ma uit pe gps si vad ca pana in Altai mai sunt in jur de 60 de kilometri, ceea ce inseamna trei ore dupa media ultimelor kilometri condusi. Decidem ca nu mai are rost sa continuam si cautam o cazare. Ne ajuta o familie si ne poftesc in iurta lor. Fiica lor mai vorbeste niste engleza asa ca ne intelegem sa primim si cina. Nerabdatori ne asezam la masa si privim cum bunica ne prepara niste taitei de casa cu legume si carne de iac. Dupa aproximativ 40 de minute avem fiecare in fata o portie mare aburinda pe care il terminam in cateva minute. Mai primim supliment ce se mai gaseste pe fundul ceaunului in care s-a preparat totul. Ies la o plimbare scurta la lumina lunii si arunc o privire asupra containerelor din care niste ingineri coordoneaza lucrarile de pe santierul pe care am condus azi. In afara de niste monitoare de calculator nu este nimic interesant asa ca ma duc pana la Logan si scot sticla de vodca Genghis si sucul de portocale. Ma asez la masa si incep sa le mixez.

Baietii mi se alatura si incepem sa bem. Batrana familiei ne priveste incruntat dar nu ne zice nimic. Noi ne distram in continuare, pana cand aflam ca patul nostru va fi o platforma de lemn acoperita cu o mocheta pe care greu incapem toti patru. Ne pozitionam cumva pe diagonala cu picioarele atarnand putin pe margine si ne uitam cu invidie la batrana si un adolescent cum se culca in paturi simple. Mai sorbesc ultimele inghitituri de cocktail si ma pun la somn. Adorm instant pe lemnul ortopedic de sub mine.

Dimineata pe la sase ma trezesc dupa vreo opt ore de somn in care m-am trezit doar o singura data cand baietii s-au miscat in jurul meu. Se pare ca Luci si Calin nu au fost atat de norocosi, abia reusind sa doarma cateva ore. Este o dimineata noroasa iar linistea aproape completa de afara imi da un sentiment ciudat. Ma apuc agale sa imi fac treburile de dimineata si incet incet apar si baietii din iurta. Intr-o jumatate de ora parca totul se anima: inginerii revin la gherete, pornesc primele utilaje iar cei de la iurta gatesc. Noi nu mai asteptam un mic dejun ci pornim la drum. Azi vrem sa acoperim mai mult ca ieri.

Prima provocare ni se arata destul de repede, sub forma unui pod surpat insa ca norocul sub acesta curge un parau micut. Mergem pe urmele celorlalte masini dar nu gasim niciun loc de trecere usor. Pare sa fie un risc destul de mare de impotmolire, cum malul este destul de abrupt pentru Loganul nostru. Oprim, incepem sa exploram in sus si jos iar dupa cinci minute Liviu gaseste partea usoara. Ne punem in miscare si trecem lejer firicelul de apa in locul batatorit. De aici peisajul revine la cel normal de campie in care noi cautam poteca cea mai buna pentru Loganul nostru. Dupa o ora facem o pauza si trece Calin la volan cu Luci in dreapta lui. Cum avansam, burta masinii este zgariata de mai multe ori de pietre razlete. Luci incearca sa il ghideze, dar Calin incapatanat nu prea asculta de el. Indicatiile lui Luci se transforma in suspine mai apoi pufaieli pana cand ajunge sa isi puna mainile in cap. Calin nu mai rezista si izbucneste: “In pusca mea, lasa-ma sa conduc cum stiu eu! Nu am nevoie la fiecare groapa sa primesc indicatii!”. Luci se apara: “Nu vezi ca tarasti masina pe pietre?! De doua zile o tot lovesti si nu accepti nici un sfat! Uneori am impresia ca aici ne lasi intr-o groapa!”. “Ma, eu decat sa te tot vad cum iti pui mainile in cap si pufai pe langa mine, nu mai conduc! Imi bag piciorul, vrei sa treci tu la volan?”. “Fii mai atent!”, vine raspunsul sec. Din spate privesc zambind cearta celor doi. Pe de o parte e amuzant cat de agitat e Luci insa are si el dreptatea lui. Calin este un pic neatent si mai bruscheaza masina din cauza lipsei de exercitiu din ultima vreme iar problema lui este neacceptarea niciunui sfat sau critici, ceea ce nu este tocmai bine. Decid sa nu ma bag cat lucrurile sunt fierbinti asa ca se lasa o tacere.

Pufaitul si tensiunea continua pana in Altai, unde ajungem cu ultimii stropi de benzina din rezervor. Mergem direct la o benzinarie dupa care cautam mancare. Centrul prafuit este destul de animat dar restaurantele sunt greu de gasit. Intram intr-o cladire din care rasuna muzica. La etaj gasim niste magazine si un spatiu cu mese asemanator unui foodcourt. Ne asezam si tipa de la bucatarie ne aduce un meniu cu poze. Ne alegem fiecare cate ceva dar pe rand suntem refuzati, pe motiv ca nu au acel lucru. Ne dam batuti si ii zicem sa ne aduca ce are: carne de oaie si placinte cu carne. Pana vine mancarea se dezbate situatia condusului masinii. Ii explic lui Calin ca noi deja ne-am obisnuit unul cu altul si ca ne sfatuim unul pe celalalt, chiar daca cel de la volan vede obstacolul ce vine, pentru ca nu se stie niciodata cand este un pic neatent. Tresaririle lui Luci nu sunt in nume de rau sau in batjocura la stilul lui de condus, ci pentru a-l ajuta in a identifica potentiale probleme. Ii mai spun ca noi mai avem peste zece mii de kilometri de condus dupa ce ne despartim de el asa ca pentru noi este foarte important ca masina sa fie intr-o stare cat mai buna posibila iar daca este greu sa accepte sfaturi sau atentionari pe drum, prefer sa nu mai conduca. Liviu spune si el ceva asemanator iar Calin pare sa fie de acord si se va conforma pe viitor. Auzind asta si Luci pare sa fie mai calm. Ne vine mancarea si desi arata bine, placintele sunt cam reci si uleioase iar carnea cam cauciucata. Spalam gustul cu un cola si ne vedem de drum. Iesirea din Altai o facem pe un drum cu asfalt perfect.

Apar din nou dealurile pe marginea drumului si dupa cativa kilometri dam peste un monument. Oprim pentru cateva poze. Sunt niste maldare de piatra cu un stalp in mijloc de care calatorii prind panglici albastre. In spatele lor, la o masa de piatra mananca doi pastori localnici. Sunt modernizati, dand caii pe motociclete chinezesti mult mai ascultatoare. Ne privesc nepasatori, mananca, dupa care incaleca pe motoare si dispar spre o turma in departare.

 

 

Si noi ne reluam drumul pe care avansam si rapid suntem pusi in fata unei dileme. Pe gps-uri, drumul principal merge pe niste poteci in dreapta dar asfaltul continua putin spre stanga si se pierde printre dealuri. Ii spun lui Calin sa continue pe asfalt sa vedem unde duce. Dupa aproximativ 15 de kilometri acesta se termina brusc, insa am timp sa ma documentez mai temeinic. Consult harta primita de la italienii din vama si acesta confirma ca aici este noul drum principal. In fata avem doua localitati care insa pe gps-urile noastre nu sunt conectate de drumuri. Intuitia imi spune ca suntem pe calea cea buna si asa poate si evitam traversarea raului de care ne-a povestit Crinu ieri iar daca nu va fi bine, sigur vom gasi o solutie. Baietii sunt de acord si ii dam inainte. Masina ne balangane printre dealuri iar kilometri trec foarte incet pe drumul prost. Suntem dezmortiti de putinele pauze pe care le facem cand mai tragem si cate o poza. E un pic ingrijorator ca tot acest timp vin doar doua masini din fata dar dupa cateva ore dam de prima localitate.

 

 

Serpuim printre iurte ingradite si ajungem in centru unde gasim doar magazine. Ne tot plimbam si intrebam fiecare localnic de mancare, gesticuland ceva asemanator ducerii lingurii la gura. A treia femeie se prinde si ne duce la o batrana ce tocmai se pregatea de inchis pravalia. Cumva o convingem sa mai stea si sa ne prepare galuste cu carne. Incercam sa aflam de care este dar mimatul de pui, vaca, oaie nu functioneaza. Primim doar raspuns in mongola asa ca lasam la voia sortii ce va veni. Scoatem masa in fata pravaliei si deschidem cate o bere de la magazin. Mirosul de alcool ademeneste doi sateni ce se autoinvita la masa. Vorbesc tare in mongola si gesticuleaza vrute si nevrute. Rapid ne dam seama ca unul e alcoolicul satului iar celalalt este handicapat mintal. Incercam sa discutam cu ei, macar prin semne dar saracii nu inteleg nimic. Ne dam batuti si ne continuam discutiile iar cand suntem intrebati ceva, le vorbim si lor in romana. Dupa vreo ora mancarea inca este in faza de proiect asa ca mergem pe rand pana la magazinul satului sa luam niste gustari. Constatam la masa ca ele sunt expirate de mai mult de un an. Foamea totusi ma determina sa mananc biscuitii dar renunt la a mai cumpara alte chestii. Nebunul se intoarce la masa noastra iar de data asta are o revista sub brat. Mandru il pune pe masa si incepe sa ne arate imagini din ea. Este o revista ce prezinta toti concurentii si caii de la cel mai mare concurs de calarie din tara. Rasfoiesc si ii vorbesc in romana in continuare pe un ton serios. El se uita perplex la mine in timp ce baietii se sparg de ras. E interesant ceea ce vad. Pana si copii ce nu par a avea de mai mult de cinci-sase ani sunt in sa. Calaria este cel mai practicat sport din tara. Rasfoiesc revista pana ma plictisesc si incepe sa ma ia oboseala. Suntem toti trei cuprinsi de o moleseala crunta. Tot betivii ne anima atomsfera cand trece pe drum o gravida si cei doi tin mortis sa ne explice cum s-a intamplat si cu cine. Ei se distreaza copios iar noi ne distram de ei.

In sfarsit dupa doua ore apare batrana cu galustele, cate patru pentru fiecare. Sunt foarte bune si parca ne ung pe suflet. Desi sunt mari, le terminam destul de repede si regretam ca nu am comandat mai multe. Platim si decidem sa continuam drumul cat inca mai este lumina. Ne invartim prin sat pana gasim iesirea, cum nu mai avem asistenta gps pe portiunea aceasta. Oboseala ne cuprinde pe toti si e o atmosfera de cimitir in masina. Sunt cuprins de o tristete inexplicabila. Sunt obosit si nu mai am chef de nimic. Incep sa imi pun intrebari: Ce facem noi aici? De ce conducem atata? De ce stam contorsionati atat in masina in loc sa ne mai plimbam? De ce ne supunem la atata suferinta? Imi vine sa trag pe dreapta si sa ma predau. Sa pun cortul si sa dorm iar ziua urmatoare sa vad ce se intampla. Tot acest lucru se petrece in capul meu fara sa zic ceva baietilor. Dar drumul serpuieste in fata si trebuie sa mergem inainte. Parca nu ii pot dezamagi acuma si sa sufar o cadere nervoasa. Nu ma pot preda la prima foame mai serioasa combinata cu oboseala. Acult muzica si imi strang gandurile. Revin in prezent si ma concentrez pe drum si gropile sale. Usurel duc Loganul pe langa ele si inaintez spre orizont. Macar asta ma detaseaza de intrebarile ce ma apasa. In dreapta mea Calin se joaca cu camera GoPro ce e atasat de un selfie stick. Pe casetofon porneste o piesa cu vioara in fundal, la care Calin extinde batul si incepe sa mimeze agresiv cantatul la vioara. Simt cum un zambet isi face loc pe fata mea serioasa si incep sa rad de el. Destul de rapid masina e cuprinsa de rasete si ne distram din nou. Este mult mai placut sa conduci asa.

In spatele nostru soarele apune si pe ultimele franturi de lumina mai facem cativa kilometri. Seara ne prinde printre dealuri pustii acoperite de iarba uscata. Apar si primele podete peste albii de parauri secate dar adanci, care sigur erau imposibile de trecut cu masina. Inspectez gps-ul si mai avem vreo sapte kilometri pana la locul unde apare drum marcat din nou dar e noapte si ne-am inteles ca nu mai conducem pe intuneric. Trag pe dreapta sa vedem daca putem pune cortul. Cand ies ma loveste un vant rece si imi trece cheful instant. Din spate vine un localnic cu masina mica si ne intreaba daca ne poate ajuta. Ii facem semn ca vrem sa dormim iar el arata spre departare, unde vedem faruri de masina ce vin spre noi. Nu intelegem ce zice insa ne gandim la probabilitatea unei halte pentru calatori. Decidem sa mai avansam pana in punctul acela de pe gps si vedem ce este acolo. Mai mergem un pic si intr-adevar vedem niste luminite palpaind in departare. Intr-un fel sau altul vom dormi acolo in noaptea aceasta. Dintr-o data si poteca se termina si dam de un santier de drum, ceea ce ne confirma inca o data ca suntem pe calea buna. Inca un deal, o albie seaca si am ajuns la luminite, unde gasim niste iurte si cateva constructii. Pe langa asta, la cateva sute de metri se vede in umbra un pod ce traverseaza un rau. Se pare ca vom scapa si de botezul Loganului prevestit de Crinu. Una din cladiri este magazin. Incepem discutia cu comandatul unei beri, dupa care aflam ca iurtele sunt de inchiriat. Nu stam mult pe ganduri si luam una de patru persoane. Arata excelent inauntru, paturile fiind mai confortabile decat prima in care am stat cand am intrat in Mongolia. Suntem fericiti ca totul s-a terminat cu bine si iesim sub stele sa ne savuram berea. Dupa jumatate de ora revenim si stam la povesti in iurta. Dintr-o data de nicaieri apare o pisica ca si Garfield si ne ia pe toti la rand sa il mangaiem. Pana la urma se stabileste la Liviu in pat si adoarme lipit de el. La scurt timp dupa il urmam si noi.

 

Citeste continuarea povestii aici.

Citeste intamplarile precedente aici.