Dimineata la 8:30 ni se da trezirea de catre cei de la receptie si suntem invitati sa parasim camera. Ne spalam rapid si la 9:10 deja suntem cu rucsacii in spate in drum spre Logan. Trecem pe langa un domn grasut la camasa ce pare sa fie managerul hotelului. Plecam repede pana nu iese inca un scandal cu angajatii smecheri.

 

In centrul orasului baietii cauta un restaurant iar eu decid sa iau un mic dejun low cost, cum nu mai am foarte multi Tenge Kazahi. La un non stop imi iau iaurt cu biscuiti si ma intorc la baieti care asteapta cu nerabdare carnea de vita prajita. Isi primesc portiile care sunt destul de bune, dar au o mare problema: sunt extrem de sarate. Liviu se preda undeva pe la jumatatea portiei. Ma decid sa il ajut dar este greu. Asa sarat nu am mancat in viata mea. Zici ca bucatareasa a scapat solnita in blid. Pescuiesc numai bucatile de carne care au ramas si plecam.

 

La iesirea din oras trecem pe langa trei echipe de Mongol Rally cu masini foarte decorate. Ii salutam din mers si continuam pe drumul valurit. Peisajul este unul plictisitor, de stepa continua si cate un deal apare din cand in cand. Facem pauze doar cat sa mergem la baie. Schimbam soferul si ajunge Luci in spate. Incepe sa se planga de lebenita primita la intrarea in Kyrgyzstan si cum din cauza ei nu isi poate intinde calumea piciorul cu probleme la genunchi. Cum nu l-am mancat pana acuma decidem sa o aruncam. Liviu trage pe treapta, Luci deschide portiera si intr-un mod aproape ritualic rostogoleste lebenita rotunda afara. Acesta prinde viteza si dispare spre fundul santului. Il privim razand si cand dispare plecam.

 

Trecem prin sate comuniste si cate un orasel din cand in cand. Monotonia parca ne amorteste. Vine randul meu la volan si conduc agale. Apare primul sat si reduc viteza. Vad si masina politiei asa ca o tin asa. Totusi, organul iese din masina si ne face semn. Atunci ma loveste problema: am uitat sa aprind farurile. Ma trece o transpiratie rece si ma pregatesc de o noua negociere. Tragem langa politist si aprind farul. Merge in fata masinii si se uita zambind la noi. Vine la mine si cere documentele. I le dau, se uita scurt peste ele si zice de ce am fost opriti. Ii explic ca nu pot tine farul aprins deoarece am probleme cu bateria si se descarca. Se scarpina la cascheta si nu stie ce sa faca cu noi. Incepem sa glumim cu el si ii aratam ce destinatie indepartata avem. Nu apucam sa zicem multe ca opreste un camion ce transporta cai. Se ia la vorba cu soferul si parca uita de noi. Dupa vreo zece minute revine si face ture in jurul masinii. Scot aparatul foto si il pozez langa Logan. Ii cer numarul de telefon sa i-l trimit pe WhatsApp. Zambeste bucuros si ne lasa sa plecam.

Aprindem farurile si disparem in stepa. Luci ma apostrofeaza bine ca nu am aprins farul si imi zice ca de acum la fiecare pornire ne va reaminti de asta. Continuam drumul si singurul lucru ce imi atrage atentia este un motociclist strain care isi repara roata din fata. Trecem pe langa el si ajungem la Qalbatau.

 

Facem plinul si pornim spre Semey, oprirea noastra pentru aceasta seara. La iesirea din oras, drumul valurit se transforma in macadam si viteza se reduce la 30 la ora. Din fericire nu dureaza mult si suntem salvati de un asfalt perfect. Dintr-o data sarim la 110. Nu o tinem mult asa ca incepem sa primim flashuri din sens opus. Reducem la 90 si in scurt timp apare un echipaj cu radar mobil, ce se ia dupa un gipan grabit. Soarele da sa apuna iar pe stanga drumului apare un cimitir foarte interesant, cum am mai vazut cateva pe drum. Mormintele arata ca niste mici casute si le-am vazut doar in Kazahstan. Tragem pe marginea drumului si inspectam mai de aproape. Majoritatea sunt ca niste mici gradini imprejmuite de un gardulet sau un perete. Cele mai mari sunt ca si o casa cu o camera. Le pozam in lumina portocalie a apusului si ne vedem de drum.

Ajungem in Semey pe inserate, ultimul oras mare din Kazahstan, la doar cateva zeci de kilometri de granita cu Rusia. Aici vom dormi in aceasta seara. Parcurgem bulevardul care duce spre centru si traversam un pod mare. Parcam intr-o zona in care ar trebui sa gasim hoteluri. Mergem la primul de pe lista insa este plin. La urmatorul, dupa canapeaua de piele din hol ne dam seama ca probabil ca e in afara bugetului, dar totusi intrebam. Raspunsul este un neverosimil 110 dolari si nu se poate mai ieftin. Iesim dezamagiti si incercam vis a vis unde e un hotel care insa nu mai functioneaza. Ne indreptam spre ce pare a fi centrul orasului si ca niste tantari suntem atrasi de tot ce este mai luminat, da de gasim o cazare ieftina.

 

Pe una din strazi, un tip ce umbla prin zona ne urmareste. Cand facem cale intoarsa ne intreaba: ”Baieti, pareti pierduti, va pot ajuta cu ceva?”. Zambesc si incep sa ii explic: “Ne uitam dupa un loc unde sa putem dormi dar pana acuma sau este ocupat sau costa ca in Las Vegas.”. Tipul zambeste si ne spune ca ne poate ajuta sa gasim ceva ieftin si bun. Cea mai buna varianta ar fi sa luam un apartament doar pentru noaptea aceea. Cunoaste pe cineva si da un telefon. Omul ii spune ca va reveni in cateva minute. Noi intre timp o luam pe jos catre centru. Facem cunostinta cu el mai bine si incepem sa povestim. Pare curios ca asa din senin s-a oprit pe strada si a ales sa ajute niste necunoscuti. Aflam rapid si motivul. Ne zice: “Musulmanii in ziua de azi au o imagine destul de proasta in media internationala asa ca eu incerc sa aduc o contributie mica si sa schimb aceasta imagine.”. Mie se pare foarte frumos gestul lui. Ne mai povesteste despre Semey, cum ca este un oras maricel si seara poate fi destul de periculos, cum sunt mai multe gasti care cauta scandalul. El ii denumeste “street fighters”. Discutam si despre religie. Tipul este un musulman ultra practicant, mergand la toate cele cinci rugaciuni ale zilei la una din moscheile din oras. Se trezeste zilnic la ora trei si programul lui pare sa fie de somn polifazic, adica doarme cate putin la intervale fixe, astfel reducand nevoia totala de somn zilnica. Tipul este foarte calm si ne raspunde cu rabdare cu toate intrebarile pe care i le adresam. Se rezolva si treaba cu apartamentul, dar trebuie sa asteptam aproximativ o ora pana vine doamna sa ne aduca cheia. Este vremea pentru rugaciunea de seara asa ca ne invita sa il insotim pana la moschee pana ce isi face treaba. Avem de ales sa il insotim inauntru sau sa mergem la magazinul de vis a vis. Baietii aleg magazinul iar eu confuz raman cu tipul. Imi spune sa il astept in curtea moscheii pana intra. Eu cred ca va reveni si ma va invita inauntru dar asta nu se intampla. Il astept vreo 20 de minute in curte, dupa care revine aproape deodata cu baietii.

 

Blocul este la doar cinci minute de moschee. Aici primim un apartament de o camera comunist dar curat pentru 25 de dolari. Platim si mergem sa recuperam masina. Pe drum ne oprim la o casa de schimb valutar si obsevam ca s-a schimbat cursul drastic. Diferenta este undeva pe la 20 de procente. Ne miram si schimbam cativa dolari. Tipul ne spune ca a auzit de schimbare si ca stie ca se va devaloriza si mai mult. Politicienii smecheri fac ceva mismasuri dar nu ne poate explica exact ce si cum. Recuperam Loganul si il parcam in fata blocului unde niste baieti sorbesc cola cu vodca. Ne invita si pe noi si numai eu ma incumet sa degust din licoare. Cu bagajele aranjate, tipul ne duce la cel mai bun restaurant din oras. Ne lauda calitatea carnii din locul unde ne va duce. De-abia asteptam. Cand ajungem avem sub ochi un restaurant ce arata foarte comunist iar in sala principala se pare ca cineva isi serbeaza ziua de nastere, cu muzica Kazaha zgomotoasa. Ne retragem pe terasa si dam comanda: shashlik de oaie, specialitatea casei. Pana vine mancarea dezbatem o multitudine de subiecte. Tipul incepe sa vorbeasca despre minuni si mari descoperiri stiintifice care sunt descrise in Coran, printre care si procesul de desalinizare a apei, ceea ce ni se pare exagerat. Liviu chiar imi spune ca a vazut un documentar in care sunt demontate aceste afirmatii. Nu il provocam, cum nici noi nu avem argumentele tehnice necesare asa ca schimbam subiectul. Apare si discutia despre imbracamintele femeilor musulmane, cand argumenteaza foarte la sentiment intrebandu-ne daca ne-ar conveni ca prietenele si surorile s-ar imbraca provocator in fata altor barbati. Nu prea avem cu cine discuta cand ii spunem despre libertate si libera alegere, asa ca iarasi schimbam subiectul pe ceva si mai usor. Vine si mancarea. Intr-adevar, este cel mai bun shashlik ce l-am mancat in excursia asta. Pe cand terminam deja e aproape miezul noptii si o furtuna se apropie. Ii multumim omului ca ne-a ajutat si revenim la apartament.

 

 

Dimineata ne trezim pe la opt si asteptam proprietara sa ajunga. Ii predam cheia si mergem la mall-ul din apropiere sa luam mancare pentru drum. Gasesc niste shashlik la supermarket si ma pun sa mananc pe scarile de la intrare cu baietii, dar un agent de securitate ne trimite rapid la plimbare. Aterizam pe o bordura unde ne umplem stomacul. Iesim agale din Semey si vedem prima padure de multa vreme. E formata din pini. Apropierea de Rusia se simte. Cei aproximativ 100 de kilometri trec pe nesimtite. Ne trezim in vama unde depasim un motociclist. Tragem la bariera si vedem ca se plimba agale catre noi. Cand isi deschide gura ne intreaba: “Si voi sunteti romani?”. Zambim larg si ii confirmam. El este Mihai, un aventurier ca si noi din Constanta, care si-a dat demisia si calare pe un BMW F800GS vrea sa ajunga pana in Japonia. Nu apucam sa vorbim mult ca bariera se ridica si suntem poftiti inauntru. Controalele sunt de rutina si stampilele vin una dupa alta. Parcam in fata cladirii principale si intram pentru controlul final de acte. Ne punem la rand inauntru si ca intr-o comedie pentru prosti, fix atunci se ia curentul. Ne uitam confuzi in jur si nimeni nu stie ce se intampla. Dupa vreo zece minute un vames ne spune ca se va relua activitatea cand revine curentul. Ne asezam pe o banca si incepem sa povestim cu Mihai. Este motociclistul pe care l-am vazut ieri. Are probleme la roata din fata de cateva zile si tot trebuie sa se opreasca sa il umfle. De atunci avanseaza incet cu 50-60 la ora sa nu faca accident. Mai are probleme la discurile de la frana din fata si spera sa le rezolve pe toate in Rusia. Noi din pacate nu il putem ajuta cu nimic. Trecem la povestiri de pe drum si aflam ca a avut traseul aproximativ la fel cu noi. In Iran in Mashad, cel mai religios loc de acolo i s-a furat telefonul mobil, mai apoi in Uzbekistan a avut accident cand un sofer neatent a intors in fata lui si de atunci are dureri la mana stanga si probleme cu discul. Cel mai bine s-a distrat in Tadjikistan si Kyrgyzstan printre munti. In Mongolia el va merge pe ruta nordica asa ca nu vom merge impreuna. Il avertizam de raurile care se umfla dupa ploaie dar pare genul de om care se descurca in orice situatie.

 

Revine si curentul iar pasapoartele primesc cate o stampila. Iesim din cladire si lasam Kazahstanul in urma. Batem la portile mamei Rusii unde niste vamesi ne primesc zambind. Se uita aproximativ la masina si ne intreaba de indoitura din spate. Zambesc si ii zic: ”Bufff, parking, but no problem”. Rade si ne trimite in cladire. Aici sunt doua randuri asa ca ne impartim pe grupuri. Luci nimereste la cel care este deservit de o blonda cu ochi albastri. Zambeste tamp in timp ce fata cu o fata de pocher ii studiaza actele. Ii zice ceva in rusa si nu intelege. Incepe sa se enerveze si scuipa un cuvand in engleza: “Driver!”. Luci arata spre mine si tipa se calmeaza. Baietii de la ghiseul meu dau dovada de mai multa rabdare si ne rezolva in aproximativ zece minute. Toate stampilele sunt luate, primim niste foi de inregistrare, facem declaratia vamala si suntem gata de drum. Vamesul de afara ne saluta bucuros si intram in Rusia. Si pe mine ma trece un fior de bucurie. Suntem intr-un loc pe care doar in atlas l-am vazut si atat de legendar. Batem la portile Siberiei.

 

Ne pornim spre Barnaul. Asfaltul este perfect dar nu ne pierdem cu firea. Suntem invatati din Kazahstan ca viteza se plateste. Aplicam aceeasi tactica de lipit de localnici grabiti si totul este bine. Trecem pe langa niste echipaje de politie care nu ne baga in seama. Peisajul se schimba, locul stepei fiind luat de campii verzi presarate cu paduri.  Ajungem dupa-masa devreme la Barnaul ce pare imens. Ne ia vreo jumatate de ora sa ne apropiem de centru iar odata ajunsi acolo suntem loviti de modern. E la fel sau poate chiar mai bine decat la noi in Romania. Drumuri perfecte, cladiri moderne si noi mirati. Intram la o benzinarie sa alimentam si aici dam de modul rusesc de a face treaba. Nu e ca la noi ca faci plinul si platesti, ci ordinea e inversa. Aproximam cat avem nevoie, inmultim cu pretul la litru si Liviu pune cardul.

 

Din Barnaul am putea sa pornim direct spre Mongolia dar noi o luam la Nord catre Novosibirsk, cel mai mare oras din regiune, sa il luam pe Calin, un prieten bun din Berlin. Cu el si Luci am facut in urma cu un an turul Vietnamului pe motocicleta si in urma unei convorbiri telefonice am reusit sa il conving sa ni se alature doua saptamani pe partea Siberiano-Mongola a aventurii noastre. Cand am pornit credeam ca in seara asta trebuie sa il luam dar verificand calendarul mai cu atentie ne-am dat seama ca doar maine va ajunge. Numai bine, ne bucuram si noi de o zi de pauza in mama Rusie.

 

Iesim din Barnaul si iarasi ne miram cand ne trezim pe o autostrada nou nouta, ruland cu 130 la ora. Totusi, suntem readusi la realitate dupa aproximativ 50 de kilometri cand drumul se stramteaza si mergem pe doua benzi. Calitatea ramane la fel de buna dar condusul e un pic haotic. Avansam bine, insa suntem flancati din cand in cand de vitezomani locali. Pe margine suntem inconjurati de paduri dese, intrerupte din cand in cand de cate o localitate. Le recunosc din videourile de pe youtube ale participantilor din trafic de aici. Pe inserate incepe si ploaia ce face vizibilitatea destul de proasta. Ajungem pe la opt la Novosibirsk si ne dam seama cat de mare este cand inainte de centru cu 25 de kilometri deja apar primele cladiri. Gasim un hostel in buricul targului ce este atat ieftin cat si foarte frumos. Aici il cunoastem pe Alexey, un tip din Yacutia, cel mai frig loc din lume. Isi face studiile in Germania si se afla in Novosibirsk sa isi rezolve viza pentru anul scolar ce urmeaza. Pare genul mai tocilar dar are sufletul bun. Ne ajuta sa gasim un service pentru schimbul de ulei ce il avem programat si ne imprumuta laptopul sa postam poze pe facebook. Ne si satisfacem setea de internet dupa care iesim in oras sa mancam.

 

Gasim un restaurant dragut si pe strada unde tineretul se pregateste de petrecut in seara aceea. Mancam foarte bine si intre timp admiram frumoasele Rusoaice ce trec pe langa noi. Ni se face pofta de o bere si coboram intr-un club din vecini. Berea e ieftina dar atmosfera este slaba. Stam la povesti cu niste localnici care ne propun sa mergem intr-un bar unde se vinde bere artizanala. O luam la pas si pe drum suntem acostati de niste rusi ce sunt mirati de ce cauta turisti tocmai la Novosibirsk. Le place povestea noastra si ne imprietenim instant. Lui Luci ii place o tipa din grupul lor asa ca insista sa vina si ei cu noi.
Ajungem la berarie care este proaspat deschisa si bem o nefiltrata buna. Pretul este de Germania dar fiind bere artizanala, trecem peste. Luci incearca sa vrajeasca frumoasa inalta si cu caracteristici asiatice dar nu are succes asa ca ii zicem tipului sa ne duca intr-un club. Zis si facut si ajungem in cel mai popular loc din oras. Mentinem o fata impasibila in fata bodyguarzilor de la intrare in ciuda faptului ca suntem beti. Ei ne lasa sa trecem si intram in atmosfera incinsa de dinauntru. Rusii stiu sa se distreze. Se danseaza serios iar noi ne uitam cu ochi mari la miscarile provocatoare ale fetelor. E o schimbare binevenita dupa atatea tari musulmane. Berea curge, pasii de dans se leaga pe ritmul muzicii si ochii nostri fug dupa corpurile frumos sculptate. Iesim din club doar pe la sase dimineata cand e deja lumina afara. Luci mai tachineaza niste fete ce sunt la o tigara si cu greu reusesc sa il dezlipesc de ele. Suntem pierduti dar dupa ce consult gps-ul pe ultimele firimituri de baterie, gasesc drumul spre hostel. Aici suntem intampinati de o receptionera mai in varsta ce arata insa bine iar Luci incepe sa o imbratiseze iar ea nu intelege nimic. Ii explic situatia, totul se calmeaza iar noi ne punem la somn.

Citeste continuarea povestii aici.

Citeste intamplarile precedente aici.