Dimineata ma trezesc intr-o casuta de camping supraincalzita. Ies afara si caut umbra sa ma racoresc. Stau la bar si in curand Liviu si Luci ma acompaniaza. Ne lovim de exact aceeasi problema ca si cehii cu o seara inainte. Cand ma duc sa comand de mancare, sunt anuntat ca nu e nimic. Injur in mintea mea si nu imi surade deloc ideea de a bea o bere ca mic dejun. Sunt un pic agitat asa ca ma gandesc sa insist. Fata nu este la bar asa ca intru in spate unde vad ca la bucatarie se gateste. I-am prins cu mata in sac asa ca imi comand repede o portie. De data asta nu mai sunt refuzat. Ma intorc la baieti si le povestesc intamplarea. Ma roaga sa le comand si lor o portie de orice ar fi pe foc. In 20 de minute apare un mix decent de legume si carne in farfurie pe care o mancam cu mare pofta.

 

Dupa aceasta problema rezolvata, ne gandim la o plimbare pe langa rau insa nu exista nici o poteca pe care sa putem urca. Ma multumesc cu explorarea campingului. Imi trece prin cap si o baie in rau insa apa rece de munte ce curge destul de repede ma face sa ma razgandesc. Ma las pagubas insa o vad pe Martina deja murata. Ma uit la fundul ei ce nu mai arata la fel de bine ca atunci cand am vazut-o pe hol si merg mai departe. Apare si Luci pe malul raului iar cand se uita la Martina, se lasa o tacere. Pare un pic incomoda situatia asa ca sparg gheata zicandu-le ca ar trebui sa plecam incet incet. Ne strangem lucrurile si incepem drumul catre masina. Soarele e deja sus pe cer si ne prajeste bine pe drumul de o ora pana la masina. Incerc sa prind fiecare bucata de umbra dar din pacate nu prea exista. Sunt batut bine de soare pe cand ajungem si de abia astept sa pornim aerul conditionat.

Drumul spre Almaty este fara evenimente. Conducem linistiti si politistii parca sunt inexistenti azi. Odata reveniti la hostel lasam masina in curte si ne ducem direct la restaurantul cu shashlik excelent unde iarasi luam o masa copioasa. Pe cand revenim gasim sapte masini de Mongol Rally pe care le studiez cu mare interes. Sunt curios sa vad cum s-au pregatit altii pentru o astfel de aventura. Din ce vad, noi castigam detasat la organizare si ordine in masina. O imbratisam pe Martina si ne luam la revedere. Pentru noi destinatia va fi Kapchagay, un mic orasel de pe malul lacului cu acelasi nume, recunoscut a fi un loc pe a carei maluri cei din Almaty isi petrec weekendurile.

 

Iesim din Almaty si dam de o dezordine totala. Pe margine tot felul de constructii presarate fara nici o logica iar drumul este o autostrada in contructie. Se circula incet doar pe una dintre directii sub stricta supraveghere a politiei, care mai opreste cate un sofer grabit pentru o spaga la fel de rapida. Important e ca noi scapam si ajungem neamendati la destinatie. In Kapchagay cautam pe harta zonele cu hoteluri. Ne indreptam spre nordul orasului unde incepem sa batem din poarta in poarta. Un loc e plin, altul dubios, urmatorul scump, pana ce ajungem intr-un camping, unde la receptie suntem intampinati de o fata micuta dar foarte draguta. Au casute de inchiriat insa pretul e undeva pe la 70 de dolari pe noapte. Este in afara bugetului asa ca incercam sa negociem. De cate ori spunem ce suma putem plati rade ca o veverita si ne repeta pretul real. Apare si prietenul ei, cu care Luci se imprieteneste instant. Stam la povesti aproximativ un sfert de ora si ajunge sa fie de acord pana la urma, cu conditia sa plecam pana la ora noua. Promitem ca asa vom face si ne gandim ca probabil atunci este ora la care vine seful ei iar banii pe care i-am platit vor ajunge in buzunarele iubaretilor. Partea buna este ca avem de ales intre doua casute, dintre care una este cea de lux, cu doua camere separate si dus. Bineinteles ca o luam pe cea mai buna iar cu cheile in mana, o luam spre oras pentru o bere.

 

Viata Kapchagay-ului se desfasoara de-a lungul unui bulevard principal, care de o parte are apartamente comuniste cu magazine la parter iar de partea cealalta un parc imens, recent amenajat. Parcam Loganul si facem o tura in parc. Este foarte linistit totul, doar cu niste copii si cupluri iesiti la plimbare. Facem o tura iar la un moment dat auzim muzica. Ne apropiem de sursa si vedem niste baieti care fac scheme cu rolele. Dezamagiti ca nu am dat de petrecere mergem mai departe. La platoul de la intrarea principala din parc, baietii smecheri isi dau intalnire si isi etaleaza masinile tunate. BMW, Opel si Volkswagen din anii 90. Cand trecem pe langa ei, ritmul ce se aude dintr-un Opel mi se pare foarte cunoscut. Ma apropiu si recunosc instant piesa. Este o manea de-a maestrului Guta, ce se numeste Toate pozele cu tine. O stiu deoarece era maneaua preferata a primei mele prietene. Mi-a trimis-o in primele luni de relatie si era singura manea din playlistul meu. Cu amintirea acelor momente ma duc la baieti si incep sa gesticulez: Me – Romania, this song – Romania, Romanian party music si imi ridic mainile in aer. Baiatul se simte onorat si se apleaca in masina ca sa dea muzica mai tare. Ascultam piesa, dam noroc si mergem mai departe. Radem bine cu baietii ca artistii romani sunt bine reprezentati in Asia centrala, dupa Inna in Iran, il gasim pe Guta intr-un playlist in Kazahstan.

 

De aici mergem la terasa pe care am vazut-o cand veneam catre parc. Locul seamana cu un birt mai bun de pe sate, cu totul renovat la buget. Afara mesele se impart in doua categorii. Mese de plastic inconjurate de scaune asemanatoare care se indoaie sub greutatea noastra si unele mai mari, de tip festival de bere cu banci lungi pe ambele parti. Ne asezam la una de plastic si comandam un rand de beri. In jurul nostru trei mese sunt ocupate de localnici. Berile curg si nu se intampla mare lucru. Suntem luati prin surprindere cand muzica incepe sa bubuie de la etaj. Mergem sa investigam si se pare ca a deschis discoteca. Mutam berile acolo printre localnici ne distram un pic. Dansam, bem si mai dansam un pic. Pe Liviu il ia somnul asa ca ii predam cheile si ne intoarcem la camping unde ne asteapta camera de lux.

 

Dimineata la 8:30 baiatul bate la usa ca trebuie sa plecam. Dupa noaptea lunga de ieri nu avem nici un chef. Mai vrem sa dormim un pic, inca 10-20 de minute care se transforma in 40. Pe cand suntem gata este 10 fara 10. Predam cheia si mergem agale la masina. Cand dam sa plecam apare la usa masinii un domn pe la 40 de ani si ne spune ceva in kazaha. Nu intelegem si dam din umeri. Gesticuleaza si ne gandim ca probabil ca este proprietarul campingului, care se pare ca i-a prins pe angajatii buclucasi, cum noi nu am eliberat casuta din timp. Noi jucam acelasi rol de oameni care nu inteleg si plecam cu speranta ca nu au fost consecinte serioase pentru cei doi.

 

Iesim din Kapchagay si ne intoarcem pe santierul care e drumul spre granita cu Rusia. Partile bune alterneaza cu cele rele si e plin de politie, mai ales unde se poate merge cu viteza. Limitele de viteza sunt ridicole. Unde drumul se deschide suntem intampinati de table cu 50 scrise pe ele iar mai apoi echipaje de politisti sau camere fixe. Frustrati adoptam tactica scutului local, mergand in spatele soferilor care au curajul sa mearga peste limita. Scapam neamendati de portiunea buna si intram pe un santier continuu. Aici calitatea drumului ne limiteaza viteza. Expira timpul de condus al lui Luci si ma anunta ca trebuie sa schimbam. Insist ca daca opreste ar fi bine sa o faca intr-o parcare, nu aici in plin santier. Zice ok si ne continuam drumul. Trec zece minute si nu mai are rabdare. In mijlocul unui camp trage pe marginea drumului si opreste motorul. Sunt intins pe bancheta din spate cu tableta in mana citind. Il opresc si dau sa ma ridic, moment in care masina este zguduita puternic. Pe cand ma apuc sa ma dezmeticesc il vad pe Luci cu casetofonul in mana. Incep sa rad si il intreb: “Ce pana mea faci cu casetofonul in mana? Ce s-a intamplat?”. Raspunsul vine neverosimil: “Ne-a lovit unul din spate! Sa-mi bag piciorul!”. Nu imi vine sa cred si incep sa ma stresez. Singura chestie ce imi trece in minte e ca nu cumva sa nu ne putem continua drumul.

 

Ne dam jos din masina sa evaluam pagubele. Din prima masina celuia care a intrat in noi nu arata prea bine.Ne ducem in spate unde pagubele sunt doar pe partea stanga, insa ne ingrijoram deoarece curge ceva. Din masina care ne-a lovit coboara o tipa draguta ce pare destul de cutremurata de eveniment. Cu vocea tremuranda ne intreaba ce cautam in mijlocul drumului. Luci o repezeste din prima asa ca se lasa pagubasa. Se da jos si sotul ei dar nu vorbeste engleza. Identificam doar cuvinte cheie cum ar fi “bulyet”, “suka” si “pizdetz”.

Trecem la evaluatul pagubelor. Pe partea noastra bara e indoita bine, impreuna cu partea de caroserie ce o sustine iar portbagajul este indoit suficient cat sa se vada inauntru, dar macar se mai inchide. Lucrurile din interior sunt intacte iar lichidul ce l-am depistat este doar antigel din sticla de rezerva a carui dop a sarit de la impact. La masina vinovatilor este mult mai nasol. Bara din fata e sarita, un far e spart si lucrurile par deplasate la roata dreapta fata, dar din fericire mecanica si radiatorul par intacte. Rusul nu sta mult pe ganduri si rapid isi scoate sculele sa faca niste ordine. Incepe sa mestereasca si da jos farul, scoate plasticele ce blocheaza roata, terminand cu indreptatul partilor metalice.

In tot acest timp stam de povesti cu sotia lui. Este speriata asa ca incercam sa o calmam. Probabil ca se gandeste la consecintele nasoale si amenda mare pe care o vor primi de la politia kazaha. Seamana cu o fetita cuminte care a facut o boacana si nu stie cum sa se scoata din situatie. Ca si cadou de imprietenire ne aduce niste mere. Povestim in timp ce le mancam si ne dam seama ca este o fata foarte buna la suflet. Incearca sa medieze situatia si pe cat se poate sa isi calmeze sotul. Dupa masina lor aruncam o privire asupra Loganului. Din fericire metalul indoit nu a ajuns la roata iar la o balansare violenta ramane la fel de departe. Puntea, suspensia si amortizorul au scapat toate asa ca se pare ca daunele sunt pur cosmetice. Bara o prindem la loc cu propriul sau surub iar farul, desi crapat, functioneaza bine. Ne intelegem ca mergem la primul oras care este la 50 de kilometri departare sa evaluam daunele.

Ma pun la volan putin ingrijorat, dar masina se comporta bine. Totul este ca si inainte, doar ca acuma are o cicatrice pe fund. Drumul se imbunatateste, dar o tinem constant cu 50-60 la ora, deoarece masina rusilor e destul de afectata. Ii urmaresc in oglinda, sa verific ca nu incearca sa ne lase balta. Tot drumul pana in oras Luci isi face procese de constiinta deoarece a oprit in drum, contrar a ceea ce i-am spus eu. Incerc sa il calmez impreuna cu Liviu, spunandu-i ca vina este a rusului ca a intrat in noi, nu al lui, asa ca sa stea linistit. In realitate m-a deranjat un pic ca nu m-a ascultat si iarasi a fost incapatanat, dar acum, cu faptul implinit nu are nici un rost sa ne certam sau sa aruncam vina pe el. Este foarte clar ca si-a invatat lectia si ce trebuie sa facem e sa privim inainte cu mintea clara, sa nu se mai repete astfel de intamplari iar excursia sa o continuam in tonul de pana acum.

 

In oras gaseste rusul un service mare dar foarte dezordonat. Vorbeste cu baietii de acolo dar sunt foarte ocupati. Nu se pot ocupa pe loc de reparatii, ci doar de constatarea daunelor. Ne pregatim sa punem Loganul pe elevator dar suntem anuntati ca s-a luat curentul. Putem face operatiunea numai dupa o jumatate de ora. Cand ne uitam sub masina, totul pare in regula. Se confirma ca dauna este pur cosmetica. Sunt bucuros ca asta inseamna ca ne putem continua drumul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Acuma urmeaza negocierea pentru reparatia daunei produse. Scoatem totul din portbagaj sa se uite un mecanic de acolo la paguba. Da jos farul sa vada cat de indoita e tabla si ne spune ca ar fi 250 de dolari si cam trei zile de asteptat. Cand aude asta, rusul ii zice ceva in limba lor, dupa care pretul scade la 150. Zambim si ii spunem ca din pacate nu putem astepta atat de mult. Facem calculele noastre. Ma sfatuiesc cu Luci pe tinichigerie, vopsit si piese. Ne da undeva pe la 450 de euro, dar scadem pretul la 420 sa fie mai usor pentru ei. Cand le zicem cat, sotului tipei nu ii prea convine. Isi scoate telefonul si incepe sa caute pe net pretul pieselor aftermarket. Nu suntem de acord cu el cand ne arata preturi derizorii la piese aftermarket. Suntem de acord sa scadem suma la 400 de dolari. Cuplul se sfatuieste si se intrezareste un conflict. Tipa, mai sensibila si mai buna la suflet vrea sa ne dea banii dar sotul ei nu e de acord. Pe fata lui se citesc nervii iar pe fata ei frica si supararea. Dupa cateva minute de deliberat se intoarce tipa la noi si spune ca vor sa ne dea asigurarea si sa ne descurcam cu ea. Ne asteptam la asta si avem deja raspunsul pregatit. Ne-am gandit pragmatic la toata situatia. Stiam ca pentru ei implicarea politiei ar fi o afacere foarte scumpa, ce se poate solda cu multi bani si poate chiar si cu retinerea permisului. Pe de alta parte noua nici macar financiar nu ni se merita sa ramanem si sa reparam masina, atata timp cat putem continua drumul cu ea asa, astfel interesul nostru era sa maximizam banii luati pentru reparatia masinii, in limita bunului simt, iar in caz de forta majora sa plecam fara sa luam nici un ban. Cand a venit tipa cu ideea folosirii asigurarii, Luci devine foarte dur. O priveste adanc in ochi si ii spune: “Uite, nu este vina noastra ca ati intrat in noi. Accidentul s-a intamplat si trebuie sa va asumati greseala. Important este ca toti suntem sanatosi si doar metalul s-a indoit. Acuma cel mai cinstit fata de noi, pagubitii, este sa va platiti greseala. Daca vreti facem cum vreti voi, adica sa ne folosim de asigurare dar asta inseamna sa implicam politia. Eu daca as fi in locul vostru m-as gandi de doua ori daca as face asta, cu coruptii din Kazahstan. S-ar putea sa iasa mult mai scump decat va cerem noi. Dar daca ramane asa, hai sa ne intoarcem la locul accidentului si sa facem actele.”. Ma uit la Luci, dupa care ma uit la tipa. Stiu ca Luci blufeaza maxim si imi vine sa zambesc ca un jucator incepator de poker cand are o mana buna. Imi mentin fata serioasa si asteptam replica tipei. Saraca este infranta. Aproape ca plange. Cu o voce tremuranda ne spune ca se intoarce la sotul ei. Mi atat de mila de ea incat mi se rupe inima. Cand revine ne spune ca nu ne poate da atatia bani. Suntem ok cu asta asa ca o intrebam care este suma pe care o au. Raspunsul e 25000 de ruble, adica 384 de dolari. Cand aud asta sunt foarte multumit. Acceptam oferta, dar in continuare mi foarte mila de ea, mai ales cand adauga ca asta inseamna ca nu isi va moderniza bucataria anul acesta.

 

Ne punem in masini si plecam spre centru sa scoata bani de pe card. Ei sunt cu Lexusul unui tip de la service care conduce ca si un nebun. Trebuie sa ma folosesc de fiecare strop de putere al Loganului sa ma tin dupa el. Serpuim pe strazi si ajungem la un bancomat. Nu da ruble asa ca mai facem un raliu pana la urmatorul. Nici aici nu avem noroc. Ajungem in centru unde pana la urma scoate Tenge Kazah si le schimba in ruble. Sotul ne inmana suparat banii. De aici revenim la service unde ne luam la revedere. Tipa iarasi e aproape de plans si nu mai stiu cum sa o incurajez. Ii spun sa se bucure ca nu ni s-a intamplat niciunuia nimic si sa nu se uite la bani, ca aia trec si vin. Se va uita inapoi la ziua de azi candva si va zambi doar la patania pe care a avut-o in Kazahstan. O imbratisez si ne pupam, dupa care o vad ca deja lacrimeaza. Sunt impresionat de puritatea ei copilareasca. Cu sotul ei strangem mana, dupa care ne punem in masina si plecam.

 

Oprim intr-o benzinarie din centrul orasului unde facem plinul. Din nou liniste, dar parca ma invaluie o oboseala crunta. Hranim masina si cumparam niste inghetata. Un localnic vine la noi si incepe sa ne intrebe de masina. Liviu povesteste cu el si se intoarce cu un caiet in care omul si-a trecut adresa de mail. Zambim si mergem mai departe. Incet se insereaza si toti suntem storsi. Il complimentez pe Luci: “Ai fost magistral. Nu ma asteptam sa scoti banii de la ei.”. Zambeste si in stilul lui imi zice: “Asa ma stii pe mine? Stii ca ma pricep la negocieri si persuasiune.”. Dezbatem bunatatea tipei si duritatea sotului ei. Tot Luci pune punctul pe i: “Parca tot timpul tipele astea sufletiste isi gasesc niste fraieri ca asta.”.
Se intuneca complet si suntem pe drumul spre destinatia zilei, Usharal. Drumul este plin de hopuri, ceea ce ne limiteaza la 90 la ora. Depasesc un autobuz care ne urmareste pana la momentul schimbului de soferi. Cand trag pe dreapta Luci ma avertizeaza sa nu o fac pe marginea drumului. Am impresia ca niciodata in viata lui nu va mai face chestia asta. Dupa ce predau fraiele masinii, condusul lui Liviu combinat cu hopurile Kazahe ma leagana spre taramul viselor. Ma trezesc numai cand ajungem la intrarea in Usharal. Luci ma trezeste sa ajut cu navigatia. Usor morocanos pun mana pe telefon. Ajungem in centru unde niste localnici dubiosi par sa petreaca in fata unei carciumi. Ies baietii sa discute cu ei si primim ajutor. Doi baieti sar intr-o masina si ne duc la hotelul oraselului. Totul pare inchis dar asta nu ii demoralizeaza. Camasa se incoarda pe unul din ei si din doua miscari sare gardul. Deschide poarta din interior si tragem Loganul in curte. Celalalt merge si cauta receptionera. Cu cinci minute inainte de miezul noptii suntem in fata receptiei si iarasi ne trezim in situatia de a negocia camera de la 60 de dolari la 30, cu conditii similare ca si noaptea anterioara: pana la noua trebuie sa disparem. Acceptam si in schimb primim cel mai mare apartament pe care il au. Fiecare isi alege un pat imens si ne punem la somn.

Citeste continuarea povestii aici.

Citeste intamplarile precedente aici.